Netanyahu îl împinge pe Trump spre dezastru
Ieri dimineață, pe facebook-ul oficial, premierul israelian anunța febril: „Am de gând să discut curând cu președintele Trump despre contracararea amenințării regimului iranian, care cere distrugerea Israelului. Dar mi-am dat seama recent de faptul că am vorbit mult despre regimul iranian și nu de ajuns despre poporul iranian sau poporului iranian”. Și Bibi s-a lansat într-un mesaj video adresat poporului prieten iranian – tineri și bătrâni, religioși și laici, bărbați și femei – subtitrat în farsi. Merită reprodus integral. Mare meșteșug de ipocrizie:
„Știu că ați prefera să trăiți fără teamă. Știu că ați vrea să puteți vorbi liber, să iubiți pe cine doriți, fără teama de a fi torturați sau atârnați de-o macara. Știu că v-ar plăcea să navigați liber pe internet și nu să fiți nevoiți să priviți video-uri, precum acesta, utilizând o rețea virtuală privată pentru a vă sustrage cenzurii. Aveți o istorie mândră. Aveți o cultură bogată. În mod tragic, sunteți încătușați de o tiranie teocratică. Într-un Iran liber, veți fi iarăși capabili să prosperați fără opreliști. Astăzi însă un regim crud încearcă să vă țină la pământ. N-am să uit niciodată imaginile tinerilor studenți curajoși, tânjind după schimbare, împușcați pe străzile Tehranului în 2009; și n-o voi uita niciodată pe minunata Neda Sultan, dându-și ultima suflare pe trotuar. Acest regim nemilos continuă să vă conteste libertatea. Împiedică mii de candidați să intre în competițiile electorale. Fură bani de la săracii voștri, ca să finanțeze un criminal în masă ca Assad. Făcând apel zilnic la distrugerea Israelului, regimul speră să strecoare între noi ostilitatea. Asta e greșit. Suntem prietenii voștri, nu dușmanii voștri. Am făcut totdeauna distincție între poporul iranian și regimul iranian. Regimul e crud, oamenii nu sunt; regimul e agresiv, oamenii sunt afectuoși. Tânjesc după ziua când israelieni și iranieni se vor putea vizita din nou, liber, la Tehran și Isfahan, în Ierusalim și Tel Aviv. Fanaticii nu trebuie să câștige. Cruzimea lor nu trebuie să strivească compasiunea noastră. Popoarele noastre pot lucra împreună pentru un viitor mai pașnic și mai plin de speranță pentru fiecare dintre noi. Trebuie să învingem teroarea și tirania și trebuie să ne asigărăm că libertatea și prietenia vor învinge”.
Cât de impresionat va fi fost poporul iranian de retorica lui Bibi n-am aflat încă.
Mesajul acesta pregătește însă un dezastru. Premierul Netanyahu îl presează pe președintele Trump să urgenteze ruperea pactului nuclear cu Iranul. În seara aceasta cei doi vor avea prima conversație telefonică după instalarea la Casa Albă, iar una dintre temele anunțate – pe lângă problema palestiniană și situația din Siria – e tocmai Iranul.
În urmă cu patru ore, tot pe facebook-ul oficial, prim ministrul posta: „Aș dori să clarific, contrar unor afirmații pe care le-am citit, că stoparea amenințării iraniene și, în primul rând, amenințarea reflectată în acordul nuclear rău care a fost semnat cu Iranul, continuă să fie un obiectiv suprem al statului Israel”.
Ce a citit Netanyahu? Remarcile de vineri, din ziarul Haaretz, ale generalului în rezervă Amos Yadlin, fost șef al Serviciilor Secrete ale Armatei (Agaf ha-Modiin/AMAN), astăzi directorul Institutului de Studii pentru Securitate Națională al Universității din Tel Aviv.
Opiniile lui Yadlin în legătură cu pactul nuclear cu Iranul nu sunt noi. Observând însă nerăbdarea lui Netanyahu de a-l împinge pe Trump să-l repună cât mai curând posibil în discuție, îl averizează pe premier asupra consecințelor dezastruoase ale unui astfel de demers: „Anularea acordului va nega legitimitatea pozițiilor noastre în comunitatea internațională (…) Când va începe un conflict cu Iranul, celelalte puteri ne vor învinovăți că l-am împins pe Trump să facă asta. Nu vor veni în ajutorul nostru (…). Anularea acordului ar putea cauza probleme în relația cu cele cinci state care au semnat împreună cu SUA, în special cu Rusia și China. De asemenea, ar putea determina Iranul să reînceapă programul său nuclear, un demers care n-ar fi în interesul Israelului”.