Nicușor, cherchez la femme!
E cunoscut faptul că în USR au apărut falii, odată cu inițierea discuțiilor despre desantul unui așa-zis grup Cioloș în partid, și nu oriunde, ci la vârf. Adică, de când o parte a partidului, în special tabăra celor mai nou veniți (tehnocrații), propunea o preluare, din mers, a leadership-ului progeniturii politice născute de Nicușor Dan și crescute – cel puțin, în procente electorale – de Clotilde Armand.
Aici începe drama lui Dan, tânăr salvator de neam.
E clar că Nicușor nu e un timp cu charismă. Nu e un tip căruia să-i încarci cărbuni în tender și să-l numești locomotivă de partid. Nu e omul pe care să-l urmezi necondiționat, fără să crâcnești – deși episodul „afară cu soțul lui Clotilde din partid” ar putea crea impresii. O singură calitate are, pe care o enunță și Armand: „Nicușor Dan e clar că a păstrat din tot ce a construit o legitimitate care poate să depășească dezbaterile care vor avea loc, este singurul lider pentru care, într-adevăr, s-ar putea face o excepție. Adică chiar dacă el nu gândește cum gândesc majoritatea oamenilor, s-ar putea ca din cauza trecutului să fie menținut„.
E la fel de limpede că, după o evoluție spectaculoasă la locale, unde PNL s-a sinucis în piața publică, iar franțuzoaica a salvat USB, plasându-l pe locul fruntaș în alegeri, continuarea prestației, în faza pe țară, a fost și n-a fost cine-știe-ce-șmecherie. Ca să nu mai vorbim de continuarea continuării, întrucât și în primării – cu excepția Primăria Sector 1 – și în Parlament, salvatorii șomează, întrucât țara a fost salvată, din plin, de PSD.
În aceste condiții, în care USR, în opinia gărzii tinere și tehnocrate, nu are viitor, în absența unei grabnice reforme; în care Cioloș se face că nu mai vrea în partid, deși mulți continuă să-l aștepte ca pe salvatorul salvatorilor; în care Clotilde însăși a trecut de partea fostului premier, Nicușor Dan e singurul care mai sare în apărarea ego-ului personal.
„Din păcate apropierea Congresului USR începe să ne ia ușor mințile. Postarea lui Tudor Benga, preluată de Hotnews, și declarații recente ale lui Cristian Ghinea afirmă că actuala conducere a USR refuză o dezbatere asupra viitorului partidului. Această afirmație este, din păcate, un neadevăr. Un calendar clar de pregătire a Congresului fost stabilit în ședința președinților de filiale județene din 11 februarie. (…) Campania internă este legitimă, dar nu e în regulă când se bazează pe informații false transmise în spațiul public. Să dezbatem, dar să nu ne mințim între noi”, a contraatacat Nicușor Dan, drept răspuns la afirmațiile celor doi nominalizați, care îl acuză pe lider că nu vrea dezbateri libere în partid.
Iar ca răspuns la răspunsul lui Dan a venit, azi, racheta balistică a deputatului USR, Adrian Claudiu Prisnel: „Nu avem (în partid) un dialog (despre schimbare și viitorul acestuia), ci o mulțime de monologuri surde care, din întâmplare, au o temă comună. Nu e o dezbatere. E deficit de democrație. (…) Partidul simte toate astea, simte nedreptatea atacurilor direcționate către Ghinea, Benga și ceilalți, și nu le validează, chiar dacă USR îi datorează foarte mult lui Nicușor”.
Și, dacă la toate acestea adăugăm și declarațiile Clotildei, pentru Gândul: „Sigur că m-am gândit să candidez la președinția partidului„, coroborat cu „Eu am avut un rol foarte mare când i-am adus pe tehnocrați în USR și evident că eu, personal, susțin foarte mult venirea domnului Cioloș în USR. (…) Înțeleg că nu mai este de actualitate pe termen scurt, dar pe termen mediu bineînțeles că eu voi face tot posibilul ca persoane și personalități care au aceleași valori ca și noi să vină în USR, să lupte alături de noi”, și cu „Domnul Cioloș, ca orice personalitate, ar veni cu o echipă. Echipa aceasta evident că dacă este competentă foarte repede s-ar urca în partid și ar avea niște responsabilități, pentru că noi credem în meritocrație, credem că oamenii cu competențele cele mai mari trebuie să aibă responsabilitățile cele mai mari. Eu cred că, cu cât partidul este mai mare, cu atât mai mult loc este pentru toată lumea. (…) Pentru mine strategia colectivă e mult mai importantă decât strategia individuală. Dar fiecare vede lucrurile într-o perspectivă diferită. Sunt unii care se gândesc că e mai bine să ne păstrăm o anumită identitate și această identitate este mai importantă decât obiectivul pe care ni-l fixăm, pentru alții, cum sunt eu, e mult mai important obiectivul acesta pe care vi l-am spus decât această identitate de formare a partidului de jos în sus„, atunci e limpede că Nicușor Dan are toate motivele să-și facă probleme că ar putea deveni o nouă victimă a încă unei „crime de lezmajestate”.
Nu francezii au decretat: „Cherchez la femme”? Păi, cine l-a pus să-i mătrășească soțul?