Nimic despre România!

După ce, peste doi ani, maghiarii au ținut la butoane, prin votul lor, tandemul PSD-ALDE, din motive de evidentă „strategie națională” – încercând să extragă beneficiul maxim din mezalianță, în underground-ul unei Românii slăbite și răvășite, persistent, de criză – cu ocazia congresului formațiunii sale, liderul maghiar s-a făcut că are năzuințe europene.

S-a făcut că a înțeles, peste noapte, mersul și sensul politicii opoziției, că a devenit – vezi, Doamne! – „iohanist”, susținător al demersurilor prezidențiale și ale Dreptei politice. Probabil, în speranța intempestivă că va amorți vigilența PNL și a USR – despre care declară că nu le-au fost aliați prea îngăduitori, de-a lungul guvernărilor anterioare.

Declarații precum cele date Mediafax, de către liderul maghiar, gen: „Este dreptul președintelui Iohannis de a trimite actele votate în Parlament (Legea Bugetului pe 2019 – n.a.) și, din acest punct de vedere, nu e nimic de comentat. Dacă președintele are o dilemă, e constituțional, trimite textul la Curtea Constituțională”; sau: „Întârzierea nu acum începe, întârzierea a început anul trecut, când Guvernul a amânat trimiterea proiectului de buget în Parlament”; sau: „Am o problemă cu OUG nr. 7, și au dreptate cei care o critică. În 2017 și 2018, eu personal și UDMR am susținut separarea carierilor procurorilor de judecători și cred că am făcut un lucru bun, corect.(…) Este o greșeală să schimbi regula după un an, nu cred că Guvernul a propus un lucru bun cu această ordonanță”; sau: „Îi înțeleg pe procurorii și pe judecătorii care au ieșit să protesteze, pentru că nu este bine ce s-a întâmplat. Judecătorul Dana Gârbovan are perfectă dreptate când critică, sunt probleme cu OUG, categoric”, ar putea părea, la prima lectură, cel puțin, derutante. Reașezate însă, în context, își recapătă sensul logic. Imediat, Kelemen și-a explicat poziția, susținând că Uniunea a fost, este și va fi, o afacere pragmatică.

„La nivel național, de doi ani avem o cooperare cu coaliția guvernamentală. Și în această chestiune am fost pragmatici, dar pot să vă spun că în politică ne putem asocia cu cine putem și nu cu cine am dori sau cu cine am avea posibilitatea să fim mai aproape din punct de vedere ideologic. (…) În asocierile pe care le-am făcut am fost îndrăzneți, pentru că am căutat posibilități și nu scuze. (…) Am căutat încotro o putem lua, cu cine putem să ducem la succes interesele minorității maghiare (NB: nu a societății românești, în ansamblu, așa cum se va lăuda mai jos – n.a.), fie vorba de școli, instituții de învățământ, de dreptul de folosire a limbii materne”.

Ceea ce, susține liderul maghiar, a fost imposibil de negociat cu PNL sau cu USR. „Cu ALDE, acum doi ani am putut să negociem și asta a avut niște rezultate palpabile. Degeaba ne aflăm în aceeași mare familie cu Partidul Național Liberal, nu am dat niciun rezultat împreună. (…) Tocmai de aceea, din partea PNL-USR, în relația noastră cu coaliția, nu putem să înțelegem nicio critică altfel decât ca un rezultat al luptei de politică internă”.

Cu alte cuvinte, UDMR, prin vocea dirijorului său, își găsește scuza de a nu fi achiesat la susținerea promovării unor politici de bloc liberal, de sorginte europeană – democrație, stat de drept, justiție independentă – și că refuză să înțeleagă criticile Dreptei adresate UDMR, în această perspectivă, prin aceea că, pur și simplu nu le acordă o valoare de bun-simț, ci doar una politică. Implicit, că preferă să urmărească extragerea unui beneficiu maxim pentru sine, ca minoritate, speculând slăbiciunile politicii alianței majoritare PSD-ALDE.

Și mai interesant este că, pe fondul unor acuze reciproce de trădare națională, apărute în războiul PSD-ALDE vs PNL, USR, nimănui nu-i (mai) pasă de incisivitatea și aroganța cererilor directe, anticonstituționale, ale formațiunii culturale UDMR.

Același lider maghiar, care tocmai s-a reales la conducerea Uniunii, în cel mai pur stil comunist – la capătul unei „curse” de unul singur – nu se sfiește, pentru a-și convinge electoratul, să sugereze că el aduce lumina de la Budapesta, susținând, fără cea mai mică considerație față de statul român, de la care pretinde doar drepturi și foloase, că relația majoritate – minoritate din România nu poate fi soluționată, pe termen lung, decât în cheia legalizării autonomiei.

„100 de ani în România, 1000 în Transilvania, ne-am folosit de Centenarul românesc ca de o ocazie, am spus cu ce am contribuit, noi, maghiarii, la dezvoltarea țării, la construcția țării în ultimii 100 de ani și am formulat foarte clar la ce ne așteptăm de la statul român. Relația majoritate – minoritate trebuie să fie soluționată pe termen lung și cheia acestei soluționări este legalizarea autonomiei”, a afirmat Kelemen, inducând, arogant, ideea că, într-o Transilvanie care este România, maghiarii există de 1000 de ani.

Ca necesară precizare istorică, personal aș spune că: 1000 de ani de minoritatea maghiară în Transilvania ar însemna, totuși, mai puțin de jumătate din timpul în care, poporul român s-a format în această parte de lume, prin asimilarea veneticilor descălecați târziu și foarte târziu, veniți, succesiv, din nord, nord-est și est, în interiorul arcului Carpatic. Ba, dacă e să fim critici și să facem diferența necesară între secui și maghiari, s-ar putea spune, mai degrabă, că unii n-au descălecat deplin nici astăzi, aici, mulți substituindu-se doar, în timp, celorlalți.

Și pentru a fi limpede că dezlegarea la vehemența mai sus înfățișată, pe tema autonomiei, vine de la „țara mamă”, iată și focul de artificii al congresului UDMR, de azi.

Forul politic al minorității maghiare din România a adoptat, cu unanimitate de voturi, ca steagul roșu, alb și verde să fie simbol național propriu al comunității maghiare din țara noastră, alături de steagul Ținutului Secuiesc, de imnul Ungariei și de imnul Ținutului Secuiesc, potrivit Mediafax.

Iar Cseke Attila, liderul grupului UDMR din Senat, a precizat, ca să nu mai avem dubii că membrii națiunii maghiare sunt cei care se consideră maghiari, indiferent unde trăiesc pe acest glob, de la Tokyo până la Toronto, împreună cu cei din țara mamă, cu maghiarii din Bazinul Carpatic și cu comunitatea maghiară din România. „Fiecare națiune își are propriile simboluri, la fel au și maghiarii. Aceste simboluri naționale pot fi folosite liber nu doar în țara mamă, ci oriunde unde trăiesc membri ai acestei națiuni. Astfel, simbolul maghiarilor este simbolul națiunii maghiare – tricolorul roșu, alb, verde, pe care îl considerăm al nostru, simbol propriu. De asemenea, simbol național este considerat steagul secuiesc, dar și imnul nostru național – adică al Ungariei – și imnul secuiesc„.

Alo, statele paralele, unul cu celălalt, de la București!! Oamenii ăștia nu spun nimic despre România!!

foto: UDMR/Facebook