Noi mai puțini, ei mai mulți

Pentru prima dată, în 22 de ani, Parlamentul nu-i mai încape. Trebuie să comande piele de Cordoba și lemn de cireș, să cheme tâmplarii și tapițerii, ca croiască și să monteze 80 de scaune în plus. Este un mister cum de s-au înmulțit, când noi ne-am împuținat. Guvernul ne-a numărat de a răsunat Europa, la referendumul din vară și i-a ieșit că nu numai masa alegătorilor a scăzut, ci două milioane de români au dispărut în lumea spiritelor sau peste granițe. Nu a avut însă niciun interes ca, de alegeri, să actualizeze statisticile în conformitate cu rezultatele recensământului, să redimensioneze colegiile și norma de reprezentare. Cum, în scripte, am rămas aceiași, iar legea după care parlamentarii au fost aleși, în 2008 nu s-a schimbat, rezultă că algoritmul e de vină, redistribuirea putând face chiar peste optzeci de minuni – potrivit unei simulări realizate de Alexandru Radu, fost membru al Autorității Electorale Permanente – în condițiile în care una dintre formațiuni câștigă alegerile cu peste 50 la sută. Ceea ce s-a și întâmplat. Prevăzător întocmită, Legea le-a oferit, așadar, votanților ARD și PPDD – clasate după USL în peste două treimi din colegii – reprezentare politică în Legislativ. O plasă de siguranță să mulțumească tot poporul.
Dacă, din punct de vedere cantitativ, parlamentarii au atins un maximum istoric, calitativ, stofa morală și intelectuală a domniilor lor nu s-a schimbat. Vechile cunoștințe cu dosare penale (Banias, Stan, Fenechiu, Voiculescu etc) și-au reluat locurile, incompatibilii-informatori (Florin Pâslaru), așijderea, protejatele (Cătălina Ștefănescu, Oana Mizil) s-au ajuns, de asemenea, necuvântătorii, „butoanele”, chiulangiii și ei. Nu am avut mofturi etice, de domnișoare ong-iste, am ștampilat ce ni s-a livrat, cu conștiința împăcată că „am votat pentru copiii noștri și pentru țară”, cum răsună vox populi, în microfoane. Cu lozinca aceasta ipocrită ne amăgim la fiecare scrutin. De data însă, ne-am întrecut pe noi înșine și am produs o godzilă politică, consecință a propriei noastre lipse de măsură.