Nu au câștigat ei, am pierdut noi

„Act. React. Impact”. Acesta a fost sloganul alegerilor europene din 2014, iar cei 43% dintre alegătorii care s-au prezentat la vot au arătat că au fost foarte receptivi la îndemnul UE. Au acționat la urne, au reacționat pe de-o parte față de mesajele simple și radicale pe care le-au primit și pe de altă parte față de slăbiciunea partidelor centriste și lipsa unor lideri care să le dea încredere în proiectul european. Iar votul lor va avea un impact puternic în primul rând în țările lor și abia apoi la Bruxelles.

După alegeri, au apărut și bocitoarele, șocații, cutremurații, care au uitat cu toții că sondajele de acum trei luni puneau stânga radicală în fața grupului liberalilor din PE și creditau extrema dreaptă cu și mai multe locuri decât au obținut la final. Acum, că pasiunile încep să se mai atenueze, iată câteva concluzii la rece cu care am rămas după noaptea alegerilor și după numeroasele discuții pe care le-am avut de atunci cu experți români și străini în afaceri europene.

– nu au câștigat radicalii, au pierdut moderații. Extremiștii nu au câștigat alegerile europarlamentare la nivel european, dar faptul că și-au asigurat multe locuri, și chiar alegerile dintr-o țară fondatoare a Uniunii Europene, Franța, trebuie să le demonstreze centriștilor că nu fac bine ce fac;

– mulți centriști – în unele țări, vedem asta deja – vor alege să înțeleagă din lecția Europarlamentarelor că nu a fost bine că au fost moderați, că au încercat să rămână cât mai aproape de centru; Și, cum e mai ușor să copiezi decât să reformezi, vom vedea o alunecare spre stânga sau spre dreapta a acestor partide. Primii vor fi conservatorii britanici, care stau de ceva vreme și îl urmăresc cu carnețelul în mână pe Nigel Farage, cel-deloc-iubitor-de-români. Aici este, de fapt, marele impact al acestor alegeri: riscul de „contagiune” a discursului și politicilor radicale în rândul partidelor mai aproape de centru (primii care vor sări în barcă vor fi cel mai probabil conservatorii) în țările în care extremiștii, naționaliștii populiști ori comuniștii sunt vedetele momentului;

– aceste alegeri au arătat, după cum s-a văzut și din campanie, că Uniunea Europeană nu are lideri, nu are personalități politice care să poată (re-)anima electoratul. Dincolo de discuția despre austeritate, există vreo diferență reală, care să poată fi observată cu ușurință de ochiul unui alegător obișnuit, între Juncker, Schulz și Verhofstadt? Am stat și m-am uitat la ei la Bruxelles în timpul campaniei și mi-a fost tare greu să o găsesc.

– cu Popularii Europeni în continuare cel mai mare grup politic din Parlamentul European, vom vedea, în următorii cinci ani, o opoziție foarte fragmentată, mai radicală, cu care celor din PPE le va fi foarte greu să coalizeze;

– faptul că PPE este primul clasat nu înseamnă automat că luxemburghezul Juncker va fi și următorul președinte al Comisiei Europene. Deși scandalul care se va isca între un Parlament European umilit că nu se respectă regulile jocului și un Consiliu European care scoate un iepure din joben în al 13-lea ceas va agita puțin Uniunea, cred că o soluție din afara celor trei candidați este de preferat. O soluție poloneză, poate, că tot se vehiculează numele lui Tusk sau Sikorski pe la Bruxelles de ceva vreme. Nici Juncker, nici Schulz, nici Verhofstadt nu vor reuși să redreseze imaginea și atmosfera din interiorul Uniunii Europene. Cu unul dintre ei la cârmă, Uniunea riscă să se radicalizeze și mai mult, pentru că va exista și mai mult vot de sancționare a status-quo-ului și a establishment-ului;

– în ianuarie, când am ajuns prima dată pe Maidanul din Kiev, oamenii cereau lideri adevărați, puternici, carismatici și se uitau spre UE cu speranță și încredere că vor fi ajutați. Liderii europeni aveau să le demonstreze că nu au înțeles mai nimic din EuroMaidan. Ultima dată când m-am plimbat pe străzile purtând memoria proaspătă a sângelui și a speranței, Maidanul rămăsese doar cu câteva zeci de extremiști, a căror prezență alimenta propaganda rusească. La alegerile de duminică, însă, Ucraina a votat moderat, respingând extremismul. În același timp, în Uniunea Europeană se dădea un vot radical, în primul rând de sancționare a lipsei de leadership și abia în al doilea rând de susținere a populiștilor și extremiștilor. În treacăt fie amintit că, anul trecut, au fost raportate 13 incidente antisemite în Ucraina, după ce cu un an mai devreme au fost 27. Comparați asta cu 1.300 de incidente antisemiste reclamate în Germania în 2012 și cu cele 600 din Franța și tot atâtea în Marea Britanie (sursa: AICI).

În final, o lecție mai optimistă: din țările mari și mijlocii ale Uniunii Europene, România pare să fie singura care nu trimite la Bruxelles extremiști. Acesta este motivul pentru care din redacția gândul a plecat azi un mesaj pentru Europa, o invitație la toleranță, libertate și egalitate. Îl puteți da mai departe de AICI sau AICI.

Mă găsiți pe Facebook – Alina Matiș și pe Twitter – @alinamatis