„Nu există partid pentru bătrâni” – un film cu Iliescu și Năstase

Cu puțin timp în urmă, comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Corina Crețu, a anunțat că va candida anul acesta pentru un fotoliu în PE, din partea partidul lui Victor Ponta, ProRomânia. Europarlamentarul a precizat imediat că a fost și va rămâne o social-democrată (europeană) convinsă și că îi va respecta, în continuare, pe membrii partidului alături de care a intrat în politică încă din anii ’90. „Îi rog să înțeleagă că decizia mea este o delimitare clară de actuala conducere a partidului, care, știți foarte bine, în ultimii ani a minimizat munca și eforturile noastre, a celor care am încercat să ajutăm România din afară, culminând cu atacuri și jigniri la adresa mea și a colegilor din Comisia Europeană”.

La scurt timp de la anunț, Adrian Năstase a reacționat și el, manifestându-și surprinderea vizavi de comportamentul leadership-ului pesedist, care „a renunțat atât de ușor la Corina Crețu”, politician ce s-ar fi dovedit, pentru oricare dintre partidele interesate să o sprijine, „un asset, un avantaj, un element benefic”. „O știu din 1990. Traiectoria ei a fost legată de PSD în cea mai mare măsură.(…) În opinia mea, venirea Corinei Crețu la  partidul lui Victor Ponta este un aspect negativ pentru PSD, este o pierdere pe care mi-e greu să o cuantific,” a opinat Năstase.

Inclusiv „bătrânul edec”, nănașul suprem al PSD, Ion Iliescu, a fost scos din confortul letargiei (vizavi de activitatea partidului) ultimilor ani, cu atât mai mult cu cât – se știe – Corina Crețu a fost, fără vreo îndoială, pupila sa politică.

Sigur, chiar și acum, Iliescu a atins subiectul în subsidiar, în contextul unei abordări mai largi a temei integrării depline a României în structura UE, imediat după evenimentul organizat de guvern la Ateneul Român, cu ocazia prelurii oficiale a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene.

Oricum, chiar și înainte de acel moment, desprinderea Corinei Crețu de PSD, în urma divergențelor apărute între ea și conducerea partidului, erau vizibile.

„Urmează alegerile europene, altă încercare pentru președinția României. Demnitatea de europarlamentar nu este, nu poate fi, o recompensă pentru niște politicieni sau clienți ai lor, ci o împlinire pentru cariere politice exemplare, în slujba cetățenilor și a națiunilor europene. Este momentul ca elitele politice să se întâlnească din nou cu cetățenii, pe agenda publică…” a afirmat Iliescu.

Desigur, toate bune, nobile și frumoase. Dar ar mai rămâne o întrebare: unde au fost plecați acești domni-lideri până azi? Unde au combătut în ultimii doi ani, de când tot pleacă/sunt alungați din partid politicieni cu state vechi în Kiseleff, pentru că și-au permis să aibă păreri divergente față de cele ale conducerii?

(Întrebarea este valabilă inclusiv pentru Corina Crețu, care a tăcut, și ea, în legea ei, atunci când s-au exprimat, cu vehemență, poziții anti-europene de la București. Vorba aceluiași Iliescu: „Uniunea Europeană nu poate fi țap ispășitor pentru neputințele noastre, pentru eșecurile noastre, pentru egoismul și iresponsabilitatea unora sau altora dintre liderii politici, de la București sau de la Bruxelles„).

Ce le-o fi fost frică să nu piardă, să nu rateze, să nu mai primească, acești oameni de-au stat, atâta timp, cu batista pe țambal?!

Eu n-aș fi crezut vreodată, în viața asta, că lideri precum cei doi, reactivați aproape după ultimul miez al nopții propriului partid, își vor înghiți vorbele în fața unora care habar n-au despre ce vrea, ce este și cu ce se mănâncă PSD – cum s-ar spune: pe cine reprezintă acest partid, în ce fel, cum ar trebui să-și prezerve încrederea în masa alegătorilor, altcumva decât cu șpăgi electorale meschine (de la găleți de plastic, la sare grunjoasă pentru murături) și cu minciuni sfruntate, despre valurile de lapte și miere care vor curge din „cornurile abundenței”, ducându-se la „Valea Plângerii”.