Prima pagină » Puterea Gândului » Nu știu ce a fost într-o viață anterioară Iohannis, dar în asta e sigur român

Nu știu ce a fost într-o viață anterioară Iohannis, dar în asta e sigur român

Nu știu ce a fost într-o viață anterioară Iohannis, dar în asta e sigur român
În țara în care copii mai mor înecați în latrinele școlilor, Klaus Iohannis vrea să-și ia stropitoare de peste jumătate de milion de euro la Cotroceni să nu mai ajungă probabil la el mirosul de rahat. Ghinion, cum ar spune președintele „României educate", scrutând cu privirea fix până în gardul Palatului Prezidențial.

Nu știu ce a fost într-o viață anterioară neamțul Klaus Iohannis, dar cu siguranță în aceasta este român.

Tocmai ce-am aflat miercuri că președintele are nevoie nu de o aeronavă, ci de o „flotilă prezidențială”. „Practica europeană este să aibă flotile între 3 și 5 aeronave, practica europeană de la care nu putem să ne abatem”, a anunțat ministrul transporturilor, Dan Costescu. Problema s-a discutat și în CSAT: „Acolo am făcut o prezentare a comisiei numite, care este planul nostru de acțiune. Nu s-a vorbit despre bugetare, decât că avem un punct fix – rectificarea bugetară. Guvernul anterior nu ne-a lăsat un buget și nici nu avea cum pentru acest lucru, iar comisia nu era activă când s-a stabilit bugetul acesta”.

În discuțiile de până acum despre aeronava prezidențială prețurile vehiculate au fost între 10 milioane de euro și 56 de milioane, cât pusese Guvernul Ponta într-un proiect de lege. Ori cinci, să facă ministrul Costescu socoteala.

O altă urgență dinspre Cotroceni ne-a fost adusă la cunoștință joi. Președinția vrea să cumpere pentru curtea Palatului Cotroceni un sistem de irigații a vegetației în valoare de 2,8 milioane de lei cu tot cu TVA. Adică o stropitoare de 622.000 de euro și a și lansat în acest sens o cerere de ofertă pe sistemul public de licitații.

Pentru că s-a proclamat, în câteva ocazii, președintele „României Educate”, i-aș supune atenției domnului Iohannis următoarele aspecte.

Peste 100.000 de elevi învață în acest an școlar în 28.000 de clădiri care nu au autorizație de funcționare. Cea mai mare parte dintre ele au probleme cu toaletele.  În anii trecuți, în astfel de capcane mortale, și-au găsit sfârșitul câțiva copii, înecați în dejecții.

După ce a trecut febra breaking news-urilor, toată lumea politică s-a întors la ale sale. „S-au făcut reparații cu Vasile, cu Gheorghe, s-au mâncat banii. Am făcut multe sesizări, nu s-au luat în seamă”, explica pentru gândul primarul din comuna Ciocănești, județul Dâmbovița.

România lucrului bine  făcut își vede de ale ei mai departe. Tot mai departe de cetățenii săi.

Dintr-o ochire, la prețul minim pentru „investițiile” anunțate în ultimele zile, banii ar ajunge cam pentru 7.100 de toalete, luând ca bază de calcul prețul estimat pentru dotarea unei școli comunale cu un grup sanitar cu apă curentă. Ar fi un început.

Acest text nu este un text populist, din păcate, este unul realist. Pe surse, am aflat că, de 452 de zile de când s-a instalat la Cotroceni, președintele urmărește „cu atenție” tot ce se întâmplă. Oficial, vă spun, suntem în rahat.

Autor