Ce ne spune Reuters? Că temutul general Suleimani, comandantul Forțelor Speciale Quds – ramura externă a Gărzilor Revoluționare iraniene – omul Ayatollahului Khamenei, a făcut în iulie o vizită la Moscova. „Soleimani a pus harta Siriei pe masă”. Nu se precizează în fața cui. Pot presupune că în fața președintelui Putin și a ministrului Apărării Serghei Shoigu, cărora le-a deschis ochii: Acum e momentul să interveniți și să acționați ca o mare putere! Vă spunem noi cum.
O aiureală. Suleimani cunoaște perfect situația din Siria, unde are echipe de comando de multă vreme. E un tactician strălucit, dar nu un strateg. Iar planul Rusiei de a interveni în Siria e unul copt la fața locului și nu la Tehran. Ce s-a discutat în multele vizite pe care Qassem Suleimani le-a făcut la Moscova în ultimul an sunt detaliile tactice ale colaborării în teren.
Despre vizita din iulie s-a vorbit mult în vară. „Intelligence sources” au dat atunci presei toate amănuntele: comandantul iranian a descins în capitala Rusiei cu un avion de linie, zborul 5130 al companiei Air Iran, în dimineața de 24 iulie, la ora 6.50. și a plecat în noaptea de 26 iulie, la ora 22.25, cu zborul 5120 al aceleiași companii. De ce atâtea amănunte? Fiindcă Serviciile Secrete voiau să demonstreze irefutabil că Suleimani încălcase – a câta oară? – Rezoluția 1747 a Consiliul de Securitate al ONU, care îi interzicea să părăsească Iranul.
Chiar Reuters dăduse o știre despre întâlnirea dintre Putin, Shoigu și Suleimani (negată, ca de obicei, de oficialii de la Kremlin), oferind cititorilor, pe surse, și subiectul discuțiilor: un import de arme pentru Iran, între care un sistem de rachete sol-aer, cu rază lungă de acțiune, S-300. Nimic despre Siria, deși desele vizite ale generalului pot presupune că pregăteau în amănunt apropiata descindere a rușilor pe coasta Mediteranei de est. Proiectul a fost bine pus la punct, dovadă că astăzi aviația rusă se coordonează perfect cu forțele de la sol (armata lui Bashar Al-Assad, forțe de elită iraniene și miliții Hezballah).
La sfârșitul lui septembrie, când premierul Netanyahu a vizitat Moscova, aruncam într-o paranteză informația: „Cu zece zile înainte de vizita delegației israeliene, la Moscova ajunsese generalul iranian Qassem Suleimani, membru al Armatei Gardienilor Revoluției, comandantul brigăzii paramilitare a acesteia, însărcinată cu operațiunile clandestine în străinătate”.
Terorist și anti-terorist, detestat și adulat, generalul Qassem Suleimani (58 de ani) e o legendă a Orientului Mijlociu. Ayatollahul Khamenei l-a declarat un „un martir viu”, iar americanii s-au folosit de vasta lui experiență, atât în Afganistan cât și în Irak.
Mare parte a acestui an, a luptat alături de milițiile șiite din Irak împotriva ISIS, nu din elicopter, ci în crunte înfruntări directe. Dacă n-ar fi fost acolo și în 2014, la Jurf al-Sakher, la Samarra, la recapturarea Tikritului, alături de kurzi la Amirli sau la Irbil, luptând de aceeași parte cu coaliția condusă de Statele Unite, „Califatul” s-ar fi instalat în inima Bagdadului.
Generalul Suleimani i-a croit lui Bashar Al-Assad planuri de luptă împotriva rebelilor și ISIS, cu care președintele Siriei a reușit să smulgă câteva orașe din mâinile milițiilor jihadiste.
Dacă până acum a stat în umbră, de aproximativ un an de zile e foarte dubios de vizibil. Iranienii îl îndeamnă să candideze la prezidențialele din 2017, convinși că personajul acesta mereu victorios, la fel de crud ca dușmanii săi, ar putea să pună capăt corupției politicienilor.
Pentru ostașii săi e un erou, istorii fabuloase despre faptele sale de vitejie, despre curajul său nebunesc, circulă prin deșert precum caravanele. Refuză să poarte vestă antiglonț și explică: „Moartea nu e sfârșitul, ci începutul vieții”.
Rușii din aer au în el, precum americanii în Irak, un neprețuit sprijin la sol.
Meșteșug de propagandă – un mobilizator imn de slavă lui Suleimani: