Prima pagină » Puterea Gândului » O Barbie vintage – ambasador la Vatican?

O Barbie vintage – ambasador la Vatican?

O Barbie vintage - ambasador la Vatican?
Pe 24 mai, la opt și jumătate dimineața (o întâlnire neobișnuit de matinală), Papa Francisc îl va primi la Vatican pe președintele Americii.

Ar fi fost straniu și contrar cutumelor stabilite de predecesorii săi ca Donald J. Trump, odată ajuns în Europa, între participarea la summitul G7 de la Taormina și summitul NATO de la Bruxelles, să nu găsească câteva ore pentru a se întâlni cu Suveranul Pontif. Nu doar fiindcă Papa e unul dintre cei mai puternici lideri ai lumii, ci și fiindcă – dintre cei 70,6 la sută creștini americani – 20,8 la sută sunt catolici. Nemaivorbind despre faptul că Administrația de la Washington încearcă să lege cele trei destinații – Arabia Saudită, Israel și Vatican – într-o poveste de succes: președintele Statelor Unite cheamă reprezentanți ai celor trei monoteisme – islamic, iudaic și creștin – la cooperare în fața numeroaselor provocări ale începutului de mileniu.

Papa nu e doar un șef de stat, ci și un arhipăstor, astfel încât divergențele de opinii cu președintele Statelor Unite, des invocate în ultimele zile – migranții, zidul – nu vor împieta asupra dialogului celor doi. Însă chiar dacă Suveranul Pontif îl va primi fără umbră de resentiment, subiectele nu vor putea fi  ocolite. Lor li se vor adăuga altele – Orientul Mijlociu, Peninsula Coreea, terorismul. Și fiindcă pe 24 mai se împlinesc doi ani de la enciclica „Laudatio Si”” (Lăudat să fii), mă gândesc că e posibil să fie abordate, măcar în treacăt, și spinoasele chestiuni legate de mediu – temă fundamentală a actualului pontificat.

Deocamdată, ambasada Statelor Unite la Sfântul Scaun e condusă de un însărcinat cu afaceri. În zilele care mai rămân până la vizita lui Trump, e posibil și de dorit să fie numit un ambasador. Numele cel mai vehiculat, din păcate (Arnold Schwarzenegger , catolic și ecologist, care s-a aflat la un moment dat pe o listă scurtă, iese din discuție, fiindcă n-a votat cu cine trebuie): Callista Gingrich, a treia soție a lui Newt Gingrich, fostul președinte al Camerei Reprezentanților, fost candidat la președinție în 2012. Pentru susținerea din campania electorală, Trump ar putea să-l răsplătească și altfel decât trimițându-i soția la Vatican, doar pentru că doamna – o Barbie vintage – cântă în corul catedralei și suflă iscusit în cornul francez.

Aflat la punctul de subtilă intersecție a politicii cu religia, postul de ambasador la Vatican  necesită și alte priceperi. Pe masa Secretariatului de Stat stau marile dosare ale actualității și e nevoie de multă substanță intelectuală și experiență diplomatică să-ți reprezinți țara la cel mai înalt nivel în locul unde se fac și se desfac multe ițe.  

Speranța tuturor e că Președintele Statelor Unite va intra în Palatul Apostolic nu doar ca să se inspire pentru redecorarea Trump Tower. 

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a avertizat că Rusia ar putea ataca statele membre