O consolare pentru General

Comunicat său e cel mai hybristic text al ultimilor ani. Până la jumătate, seamănă cu discursul de acceptare a unei prestigioase distincții pentru întreaga activitate. Distincție care îl propulsează spre „un nou început”  – primele cuvinte ale textului. (Sentimentul e, dimpotrivă, de sfârșit epic). Linia de fractură cu a doua parte a textului e groasă ca o funie. Referindu-se vag la acuzațiile ce i-au fost aduse, se îndreaptă precipitat spre concluzii: „am înțeles miza, iar aceasta este cu mult mai mare și mai profundă decât compromiterea activității mele”.
 
Dacă ar fi avut puterea să tacă, s-ar fi ales măcar cu certitudinea că batista de pe țambalul SRI nu se va ridica prea curând. Decizia de a strivi corola de minciuni a „comisiei constituite potrivit cadrului normativ intern” e una de novice buimac.

Din păcate, stilistica auto-encomiastică a Generalului nu se potrivește deloc cu cea a dezvăluirilor prin învăluire ale lui Ghiță – penibil de prozaice.

Cred că, așteptând poștașul cu pensia, Generalul va avea tot timpul să refleze la diferența dintre „a avea putere” și „a avea mână liberă”.  
 
Există însă, în toate, o consolare. Citez din memorie: „prăpastia istoriei e destul de încăpătoare pentru toată lumea”.