O duzină (plus doi) de candidați așteaptă voturile noastre

Cele treizeci de zile de campanie, imunde atunci când nu erau anoste, au scos prea rar sau deloc la iveală laturile bune ale personalității candidaților cu pretenții la podium. Mai curând i-au arătat în splendoarea umbrelor, limitelor, le-au potențat metehnele și falsitățile cu lustru. Până la urmă, aceasta este o expunere folositoare: alegătorii își dau votul cu inima îndoită sau ușoară, dar în cunoștință de cauză.

Cunoștința de cauză este întărită și de faptul că, totuși, aceiași candidați care contează sunt de multă vreme în circuitul politic autohton. În timp, au fost atât de afișați și tocați, încât era greu de crezut că ei, ca individualități, ar mai fi furnizat vreo surpriză majoră.

De fapt, în aceste treizeci de zile de campanie, candidații ar fi trebuit să lase impresia că sunt centrul și sufletul spectacolului. În mod ciudat, nu au fost, pentru că diversele atracții s-au așezat în afara cercului magic. Astfel, contextul general i-a impins adesea pe candidați după o perdea cu țesătură opacă.

ACTUALITATE Cum petreceau românii Revelionul în comunism. Era singura noapte din an când nu se întrerupea electricitatea

16:59

ACTUALITATE Reacția lui George Simion, după decizia Curții de Apel de a respinge contestația lui Călin Georgescu: „Voi cere mai departe repetarea alegerilor”

16:44

Cert este că, nici de această dată, nu au apărut cavalerul (sau domnița) „fără teamă și prihană” pe post de candidat providențial. Romantismul politic este îngropat definitv la zece metri sub pământ și doar marii naivi mai cred că în 2019, la tura următoare, candidatul-minune se va îndura să apară. Singura minune din 2019 va fi că „roata” va aduce România la președinția Uniunii Europene.

De fapt, nici nu avem nevoie de candidați -minune și de președinți providențiali. Este îndeajuns ca acela care își va muta biroul în cochetul palat Cotroceni să înțeleagă într-un fel profund că oamenii, prin vot, i-au dat spre păstrare și folosire pentru binele public „ceva” cu preț necuantificabil: încrederea și speranțele lor. Este cea mai mare povară și responsabilitate, de care un adevarat președinte nu trebuie să fie strivit, depășit, amețit.

Poate că acum este timpul ca președintele să fie într-adevăr și al celor care i-au dat încrederea și nădejdile lor, dar și al celor care l-au respins cu scepticism și răceală. Președinții de până acum s-au grăbit să spună asta, într-un fel sau altul , la începutul mandatelor lor, după care acest „crez” s-a ponosit, ca o haină de gală uitată în întunericul unei debarale.

Din toate aceste considerente, în anul de grație 2014, oamenii vor alege mult mai chibzuit dintre cei 14 candidați care le așteaptă voturile.