O făcătură care n-a păcălit pe nimeni

N-ai cum să fii beton și, în același timp în care te faci tare, să crezi că poți compromite Diaspora cu o făcătură clasică, precum aceea de  vineri.

Jucând la disperare, așa cum ai făcut-o, încercând să culegi „roadele” violențelor declanșate în Piață de un grup de câteva zeci de troglodiți turmentați, despre prezența cărora știau/aflaseră atât politicienii, cât și apărătorii statului – de la ministru, până la ultimul răcan, șef peste propriul pulan – n-ai reușit decât să-i readuci pe oameni în Piața Victoriei și sâmbătă, și duminică, pentru a-și continua, pașnic, protestul.

Prin prezența lor acolo, civilizată și liniștită, la doar câteva ore de la ticăloșia făcăturii, zecile de mii de protestatari – din diaspora și din țară – au dovedit, în ordine, că: nu le e frică de teroarea politică; au demnitate; au învățat ce este aceea solidaritate; deși plecați, continuă să-și iubesc țara. Și, dacă mai era cazul, că nu ei sunt cei care au declanșat violențele, despre care: unii dintre reprezentanții puterii și câțiva cetățeni încinși de caniculă începuseră să vorbească – în real și în virtual – să ne pregătească, să creeze așteptări, dând ca sigure viitoare acte de violență – incendierea guvernului, atacarea jandarmilor și, fără discuții, o lovitură de stat – cu câteva zile înaintea datei de 10 august.

De aproape 30 de ani, de când fac eu presă, toate ieșirile în stradă ale cetățenilor și ale politicienilor din opoziție au fost catalogate de către PSD și precursorii săi politici drept încercare de lovitură de stat.

Adevărul-adevărat este că, spre deosebirile de „clasicele” dispersări de mitinguri ale lui Iliescu, atunci când poporul, „naiv” și neștiutor în arta diversiunii și a provocării, făcea figurație, iar grupurile de infiltrați – masive, puternice și instruite la școala Securității – făceau ravagii, cu adevărat, mâna de diletanți folosită vineri în teren a reușit să bată, cu bestialitate, o femeie (jandarmeriță), să arunce un „rând” de borduri către jandarmi, câteva navete cu peturi începute și vreo 10 brichete, prefăcându-se chiar că vor să împingă unul-două segmente de gard, ca să intre în curtea palatului în care se aflau sute de „mascați”.

Motive „suficiente” pentru a-i face pe militarii din dispozitiv să declanșeze iadul împotriva românilor nevinovați, ignorându-i pe bătăuși.

Făcătură de diletanți, pe care a descifrat-o, la secundă, toată suflarea pământului.

Astăzi nu mai e ca pe vremea lui Ion Iliescu, când funcționa o singură televiziune și aceea doar dacă nu era ceață în capul lui Răzvan Teodorescu. Sunt destule televiziuni în țară și, mai ales, afară, unde nimeni nu este condus de politicul din România.

Astăzi sunt telefoane mobile super-performante care, dacă nu-ți pot filma fața ascunsă de vreo mască sau bandană, îți filmează, până la firul de păr, tatuajul de pe gambă și gaura făcută în flexor sau bicepsul femural de capacul grenadei cu lacrimogen.

Astfel de făcături nerușinate nu numai că nu păcălesc pe nimeni, dar dovedesc strategia celor care încearcă să le folosească, pentru a-și acuza adversarii politici și pe participanții la miting, complet nevinovați, urmărind, totodată, să justifice agresiunea/brutalitatea/violența forțelor de ordine, nemaiîntâlnită, totuși, în România ultimilor ani.

Diaspora a dovedit, o dată în plus, că poporul român nu este violent, nici grobian și nici disperat sau lipsit de umor.

Ceea ce nu se poate spune despre conducătorii săi.