Prima pagină » Puterea Gândului » O insulă europeană pe nume România

O insulă europeană pe nume România

O insulă europeană pe nume România
Moldova vecină a ales prin vot popular un președinte mai roșu decât esența roșului. Bulgaria vecină a ales prin vot popular un fost general de aviație, disciplinat admirator al Răsăritului. Contracandidații lor cu simpatii apusene au plecat acasă și învingătorii vor lua totul.

La ceasurile astea și în cele care vor veni, vecina România, mereu suferindă de un complex de superioritate față de cei de peste gard, va sta să își roadă gânditoare degetele, cumpănind: să apuc sabia? să zâmbesc de salon? să bag capul în nisip?

Să apuce sabia? Desconsiderarea belicoasă e asemenea complexului de superioritate și total contraindicată în relațiile dintre state. În partea asta de lume atât de complicată, încordările, tensiunile, sfidările, nu sunt de folos părților, după cum s-ar putea să nu fie de folos nici marilor aliați. Încăierările verbale la nivel înalt, disprețul, răceala prost camuflată nu fac viața mai bună și nici regiunea mai sigură.

Să zâmbească de salon, dincolo de aburul cafelei (neotrăvite)? Aici este vorba de o mare ridicare de mănușă. Ar trebui să facem vorbire și trimitere către intervenția neinvazivă a politicii de stat înțelepte și a diplomației inteligente. La noi, cele două sunt arme care scârție amarnic -în cel mai bun caz – și când nu zac în teacă seamănă surâsului pisicii Chesire. Ani de zile, Moldova a fost privită de la București cu îngâmfarea metropolei. Demostrațiile teoretice și practice de prietenie au avut de prea multe ori izul condescendenței. Evaluările și analizele asupra acestui stat mic, dar care contează geopolitic, nu mai încăpeau de suficiență. România aducea lumină Chișinăului. Și a ieșit suflând lejer domnul Dodon. Cât despre Bulgaria …

Dar dincolo de vecinătatea foarte apropiată, greșeala strategică a României a fost față de Rusia. Acțiunea diplomatică a fost doar mimetică. Nimic propriu, nimic „smart”, temperatură glacială permanentă. Să stai cu spatele la Răsărit este un „must”, decretat continuu de la cel mai înalt nivel. Jocul în avantaj propriu, fără renunțarea la valorile noastre, necesită dincolo de baletul minții un curaj și o voință pe care nu avem îndrăzneala să le vrem.

Să bage capul în nisip? Contraindicat și dificil să te refugiezi într-un izolaționism comod. Nu știu câți dintre cei care ne conduc conștientizează că România poate fi un câștigător în vremuri învolburate. Condiția este să-și clarifice ce vrea, care îi sunt atașamentele reale și de folos, încotro merge și mai ales care îi este adevărata identitate. O altă condiție este stabilitatea și consolidearea internă. Un fel de apărare care nu poate da greș.

Putem să fim o insulă europeană, în sensul occidental al cuvântului, dar fără să fim singuri. Putem să fim căutați drept un aliat sau lider major.

Sau putem să fim altceva.

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Telescopul Spațial James Webb a confirmat cea mai veche și mai îndepărtată supernovă observată vreodată