O nouă specie de om: Homo Antireligiosus
Când apare o nouă rasă de câini, apar și problemele de adaptabilitate nerulată: cică dobermanul își mușcă uneori stăpânul, pitbullul e foarte agresiv și trebuie să-i bagi degetele în ochi ca să-și dea drumul din, să zicem, prohabul preopinentului.
Și la noi, la oameni, apar rase noi încă neadaptate Azi: Românul anticristic de Facebook.
Premisa lui e una singură: „Religia e Evul Mediu!” „Religia omoară!” „Religia te spală pe creier!”.
Pe lângă prostul p.r. al Inchiziției, care a omorât mai puțini oameni în toată istoria ei decât laicii într-o singură lună de expediții de jaf și pedepsire economică în Germania, singura grijanie permisă a omului recent laic este că „vrea o țară ca afară”, unde Biserica nu se amestecă în treburile lui pleziriste. În plus de asta occidentalii nu sunt „oameni credincioși”, isn`t it?! Ideologia non religiosului militantist este agresivitatea superioară pe care, nu-i așa, Rațiunea și Știința o clamează de vreun secol încoace. Secol care a distrus ireversibil planeta pentru „rațiunea” de a face profit și a omorî cei mai mulți oameni din toată istoria omenirii, religioasă sau nu.
Poți să-i trimiți tu la cei mai mari oameni de cultură români cu loc în strană, poți să-i spui tu despre faptul că Biserica a ținut invățământul românesc.
Că, de fapt, iluminismul transilvan nu ar fi existat fără Biserică. Că toți cei patru ctitori ai iluminsmului românesc, Micu, Maior, Șincai și Budai-Deleanu au făcut studii teologice și de drept canonic la Roma și Viena. Degeaba. Nu știe cine sunt „gagii”.
Poți să-l trimiți la „Sacrul și Profanul” lui Eliade, unde iți explică savantul nostru la ce e utilă religia în viața ta de om fără sens și rost:
„Am putea spune, pe scurt, că pentru oamenii moderni lipsiți de religiozitate, Cosmosul a devenit opac, inert și mut: nu mai transmite nicium mesaj și nu mai cuprinde niciun „cifru”. Sentimentul sfințeniei Naturii se mai păstrează în Europa zilelor noastre, mai ales la populațiile rurale, unde mai există un creștinism trăit ca liturghie cosmică.”
Degeaba poți să-i citezi din gândirea gânditorului comunist, Karl Marx: „Religia este suspinul creaturii chinuite. Ea este opium pentru popor. Suprimarea religiei, a acestei fericiri iluzorii a poporului este cerința adevărateti fericiri” sau din arhivele PCR: „Toate religiile de până acum au fost expresia nivelului de dezvoltare istorică a fiecărui popor sau a unui grup de popoare. Comunismul este acea treaptă de dezvoltare istorică care face de prisos toate religiile existente și le desființează”, gânditorul militantist anti creștin vine din nou peste tine să-ți demonstreze superioritatea „particulei lui Dumnezeu” asupra lui Dumnezeu însuși.
Dacă îi spui toate astea, o faci nu ca să-l faci să creadă în Cel de Sus. Nu, nu, căci o să te acuze că-l hărțuiești religios și te denunță public.
Să creadă, așadar, omul ăsta nou, chiar și în Cel de Jos, nu mă deranjează. Încerc, uneori, doar să-l fac să afle locul Bisericii în istoria devenirii noastre ca națiune.
Încerc să-l fac să ia Biserica ca pe-o Bunică ce are „păsărelele” ei, și care, oricum, nu mai are mult de trăit. Drept pentru care să-i zâmbim.
Dar nu Biserica vreau s-o apăr eu aici, ci credința, protejată prin legile naționale și internaționale. Sau prin legile ONU anti profanare, par egzamplu..
Dacă vii însă in Ramadam și-l injuri pe Mohamed, te poți aștepta să-ți intre niște demenți în numele credinței și să te facă curios pe loc cu privire la clasica și laica nedumerire a existenței vieții de după moarte.
Am zis-o, fără să-mi treacă prin cap să justific în vreun fel vreo crimă, și atunci când „Charile Hebdo” și-a luat-o in plină redacție. Este o publicație care bagă mâna-n fundul profetului Mohamed pe prima pagină și care o avea pe Maica Domnului cu picioarele crăcănate ca la ginecolog, ceea ce, de exemplu Cațavencu nu a făcut-o niciodată. Mă rog, poți râde la faze de-astea, ăștia cu gusturi de autobază, dar în mod cert te-ai șters cu credința unor oameni „la coeur”.
Dacă vii in timpul Paștelui să practici pe toți pereții hating anti religios atunci te poți aștepta la o reacție mai darwinistă, din popor, de la cei care își halesc cozonacul cu ochii la slujba de la Putna. Pentru că până și Mântuitorul s-a înfuriat răsturnând tablele negustorilor din fața templului. Și, atenție, era in timpul servciului.
Cât despre Biserica de azi a lui PFA Ciobotea, nu pot să vă spun ce cred despre anticristețea sa, pentru că voi fi afurisit în câteva zile. Și eu:
1.Vreau manual de istoria religiilor în școli
2. Vreau ca Biserica să plătească taxe și
3. Biserica să nu mai facă politică în altar.
Așa că, nu mă pot opune unei profeții, care spune că bisericile se vor goli, dar mă pot burzului, când diferiți atei vor să-și fâlfâie superioritaea lor de oameni care se trag din maimuță și vin de nicăieri, ducându-se niciunde. Nu, mersi.
Hristos A Inviat!