O poartă deschisă spre subteran

Când șeful unui consorțiu străin își permite să amenințe un stat, autoritățile acelui stat sunt obligate să-l pună la respect. Directorul general al Gabriel Resources, Jonathan Henry, ridică nu doar plafonul despăgubirilor (de la 1,5 la 4 miliarde de dolari) cerute în cazul în care Legea Roșia Montană este respinsă de Parlament, ci și nivelul represaliilor, care nu se mai rezumă la un proces. „Cazul nostru este foarte solid și îl vom face foarte cunoscut, astfel încât efortul României de a atrage investiții străine va avea mult de suferit”, declară Gabriel CEO, pentru o publicație canadiană. Apoi, afișând o compasiune pentru oamenii locului, greu de simțit într-o funcție ca a domniei sale, prevestește: „Fără acest proiect, Roșia Montană va muri. Oamenii vor pleca. Nu sunt slujbe”.

Așadar, un scurt prohod și o directă amenințare, o presiune pusă asupra unei majorități divizate și asupra unui guvern favorabil cu un premier aparent indecis. Gabriel Resources încearcă să exploateze fisurile puterii politice din România, oferindu-i, totodată, acesteia argumente cu care să justifice în ochii opiniei publice aprobarea proiectului. Și cu nimic nu jonglează politicienii mai bine, decât cu spaimele societății românești, aici cu fuga investitorilor și despăgubiri uriașe plătite de contribuabili. Desigur, și una, și alta sunt două rele ipotetice, dar asta nu-i va împiedica pe partizanii proiectului să le includă într-un scenariu economic catastrofal. Premierul Victor Ponta a făcut deja o tentativă: „Eu sunt foarte preocupat de modul în care se va transmite în străinatate mesajul legat de acest proiect și vreau, totuși, să prezint Romania ca o țară deschisă investițiilor străine. Nu vreau să fim o țară care gonește pe toată lumea pentru simplul motiv că nu există în România resursele financiare pentru a ne dezvolta singuri”, a spus el, marți seara. Dincolo de faptul că preocuparea sa este firească, există o stranie sincronizare între declarațiile premierului și cele ale reprezentanților Gabriel Resources: zice premierul de despăgubiri la prânz, vine la amiază compania și îl confirmă, zice seara de investiții și, de dimineață, vine amenințarea, ca și cum s-ar fi vorbit. Chiar dacă nu s-au pus de acord, primul ministru și Gabriel Resources par să vorbească aceeași limbă, în care și dl Traian Băsescu se exprimă fluent.

Iată de ce mă îndoiesc că vreunul dintre cei doi va pune la respect compania căreia, de-a lungul a peste un deceniu, i-au promis, ei personal sau partidele lor, satisfacție, oricât de arogantă s-ar dovedi aceasta. Dacă dl Ponta ar vrea s-o facă, și-ar ridica posteriorul din cele două luntri și l-ar așeza într-una singură, convocând PSD și adoptând o poziție unică și clară, precum PNL. Dar domnia sa vorbește de conștiință și ține deschisă poarta, spre subteran.