O poveste de Andersen: Pașa Donizetti

Câteodată, pur și simplu străbat străzi ale căror povești le cunosc mai bine decât propria mea poveste. Cobor din Fanar spre mare. Pe undele minții mele trec vapoare spre Insulele Prinților.

Una dintre cele mai frumoase povești despre Constantinopol e în memoriile de călătorie ale lui Hans Christian Andersen.

Fratele cel mare al lui Gaetano Donizetti, Giuseppe, și-a trăit ultimii douăzeci de ani în Pera, slujind sub doi sultani (Mahmud al II-lea și fiul său, Abdulmecid Întâiul) ca profesor de muzică și capelmaistru.

Pașa Donizetti era de câțiva ani la Constantinopol, iar discipolul său Abdulmecid, la 17 ani, de un an pe tron. Andersen participă la o procesiune în grădina palatului. (Mahmud al II-lea înlocuise meterhaneaua cu fanfara europenească, occidentalizase uniformele soldaților din gardă).

Pe muzica marșului său favorit, compus de Giuseppe Donizetti, „apăru sultanul. În fața lui, un șir de cai arabi cu valtrapuri (…). De urechile cailor atârnau panglici bătute în rubine și smaralde, frâiele de saftian erau împodobite cu nestemate sclipitoare, șaua și covoarele erau brodate cu perle și giuvaiere (…)”.

Sultanul acesta cu panaș din pene de Pasărea Paradisului și-a îngropat maestrul în februarie 1856, în Catedrala Sfântului Spirit, cu onoruri militare și cu fanfara intonând un marș pe care îl compusese în memoria Pașei Donizetti.

Catedrala Sfântului Spirit se află în vecinătatea Catedralei Sfântului Anton, acolo unde – vă mai amintiți? – părintele Iulian Pișta, a așezat, în paiele ieslei de Crăciun, obiecte ale copiilor morți pe mare: veste de salvare, pantofiori, hăinuțe, jucării.

Catedrala Sfântului Iosif e nu departe de Turnul Perei, de unde Andersen privea, la 1840, spre Apele Dulci…

Marșul lui Giuseppe Donizetti pentru Abdulmecid: