O veste bună pentru co-editorialiștii Kushner, Greenblatt & Friedman

În ziua în care Knesset-ul (Parlamentul unicameral israelian) transforma Israelul într-un „stat-națiune al evreilor”, cei trei artizani ai păcii în Orientul Mijlociu, așa cum au fost livrați lumii de președintele Donald J. Trump, într-un șuvoi de superlative, debutau ca trio de coautori în The Washington Post.

Jared Kushner – ginerele președintelui Statelor Unite și cel mai important dintre consilierii săi, responsabil de Orientul Mijlociu și singurul care poate aduce pacea în regiune, pentru că îi cunoaște pe toți șmecherii din zonă, după cum se exprima ilustrul său socru – e un ageamiu perfect într-ale democrației și un specialist în afaceri imobiliare.

Jason Greenblat, ageamiu în diplomație, avocat de imobiliare, e trimisul special al președintelui în Orientul Mijlociu.

David Friedman, cel de-al treilea ageamiu – și el avocat de imobiliare – e ambasadorul Americii în Israel, deși e perceput mai degrabă ca purtătorul de cuvânt al coloniștilor din Cisiordania.

În fine, toți trei sunt evrei ortodocși practicanți. Toți trei au contribuit, fără îndoinală, la promisul Plan de Pace Trump, care ar fi trebuit făcut public după postul Ramadanului și care acum, după controversata lege a „statului-națiune” (între altele, aceasta îi transformă pe palestineni în kurzi) a rămas fără obiect: soluția a două state, singura rațională, e inoperantă.

Despre ce vorbesc cei trei co-autori în editorialul lor? Povestesc ultima lor deplasare, „rodnică”, pe teren și fac, oftând la unison, o constatare „dureros de limpede” – coșmarul lidershipului Hamas în Gaza continuă, prelungind suferința poporului palestinian. Oamenii de acolo o duc rău de tot, se află sub pragul sărăciei, cu o rată a șomajului „paralizantă”, de 49 la sută, deși – asta îi vine mănușă președintelui Trump – s-au investit în ei miliarde de dolari în ultimele șapte decenii. Banii au fost jefuiți de conducerea Hamas, iar a-i ajuta acum pe gazani să nu moară de foame înseamnă a întinde o mână celor care îi instigă la ură și îi mână la luptă împotriva Israelului. Din această dilemă, Kushner, Greenblatt & Friedman nu pot ieși. Formulează, totuși, o soluție: liderii Hamas (inclusiv aripa militară a partidului, probabil) să lase prostiile – rachetele, zmeiele, oglinzile, tunelurile, pietrele – și să se concentreze pe dezvoltarea economică. Iar cei trei citează din Trump, cum citau chinezii din Cărticica Roșie a lui Mao: securitatea economică echivalează cu securitatea națională. Nu e însă tocmai ușor să te străduiești să devii o economie emergentă într-un ghetou în aer liber.

Kushner, Greenblatt & Friedman, care privesc cu ochii mari, prin ochii lui Netanyahu realitatea de peste ziduri și garduri, par a nu fi avut niciodată în mâini planul Trump despre care afirmau, în urmă cu multe săptămâni, că e ca și redactat.

E foarte dificil de comentat textul celor trei co-editorialiști, care observă cu candoare o realitate sinistră, partea văzută a unei istorii cumplite, cu miros de sânge, ură, foame și disperare.

Legea „statului-națiune”, dacă ar fi citit-o înainte să se aștearnă pe scris, i-ar fi scutit de bătăi de cap. Grație Regelui Bibi, cele douăsprezece aliniate ale noului act normativ le rezolvă toate dilemele.