Prima pagină » Puterea Gândului » Obama – atac la colonialismul israelian, de la tribuna ONU

Obama – atac la colonialismul israelian, de la tribuna ONU

Obama  - atac la colonialismul israelian, de la tribuna ONU
Nu e un secret pentru nimeni: politicile președintelui Barack Obama în Orientul Mijlociu au fost un eșec. Unul răsunător, care a bubuit până în inima Europei.

În ultimul său discurs ca președinte, rostit de la tribuna Organizației Națiunilor Unite, a atins câteva adevăruri crude, asupra cărora dacă s-ar fi concentrat începând din primul mandat lumea ar fi arătat, poate, altfel decât ne-a prezentat-o acum, în sinteză.

Miezul istoric al problemelor din Orientul Mijlociu – care în anii din urmă s-au globalizat, împroșcând nu doar Europa, ci lumea întreagă – este conflictul israeliano-palestinian.  

Faptul că președintele Obama pune, în sfârșit, degetul pe rană și spune „cu siguranță, israelienii și palestinienii o vor duce mai bine dacă palestinienii vor respinge incitările și vor recunoaște legitimitatea Israelului, însă Israelul să recunoască faptul că nu poate ocupa permanent și coloniza pământul Palestinian” e necesar, dar nici pe departe suficient pentru reluarea de pe poziții realiste a negocierilor înghețate în 2014.

Nu se știe cine îi va lua locul lui Barack Obama la Casa Albă. Probabil doamna Clinton. dacă nu face implozie. Atât fosta Secretar de Stat, cât și Trump au făcut Israelului promisiuni abracadabrante. Rămâne de văzut ce se va decanta în doctrină din toate acestea, când exaltarea campaniei electorale va trece.  

Ani de zile am încercat să explic că premierul Netanyahu nu va fi dispus niciodată să facă pace cu palestinienii.  

Discursul pe care îl va rosti la ONU va avea același ton de exaltare mesianică, inflexibilă, neconcesivă. Fraza lui Obama îi va adăuga un diez.

Peste câteva ore, Netanyahu și Obama se vor întâlni într-un hotel din Manhattan. E a șaptesprezecea oară când cei doi se văd față către față.  

Dacă Obama n-ar fi rostit fraza „cu siguranță, israelienii și palestinienii o vor duce mai bine dacă palestinienii vor respinge incitările și vor recunoaște legitimitatea Israelului, însă Israelul să recunoască faptul că nu poate ocupa permanent și coloniza pământul Palestinian”, puteam anticipa că dialogul dintre cei doi va fi unul cât se poate de plat. Premierul israelian nu are nici un interes să-și inflameze opoziția de la Ierusalim, care îi reproșează oricum relațiile dezastruoase cu Obama, iar președintele american nu are nici un interes să intre în coliziune directă cu Netanyahu, pentru a nu-i tulbura drumul spre Casa Albă doamnei Hillary Clinton.  

Încă mai cred că întâlnirea celor doi va fi una calmă, dar discursul prim ministrului israelian de la tribuna ONU va conține și o replică acidă la considerațiile președintelui. Pentru cine îi cunoaște retorica, nu e greu de anticipat. Pot să jur că „eroism” va fi cuvântul-cheie.