Omorul ritual în politică (PSD își dă morțiune)

Publicat: 18 06. 2017, 18:27
Ei, aș! Și-au răspuns singuri, când l-au instalat pe premierul Grindeanu și i-au pus Programul de guvernare în brațe: „Îndrăznește să crezi”! 
 
Pentru că, oricât s-a străduit, n-a reușit să sugrume partidul, Liviu Dragnea s-a decis să încerce și cu morțiune de cenzură.
 
Îi doresc spor la treabă, în tot ce întreprinde! Cel mai mare succes ar fi să-i treacă miercuri votul de neîncredere în PSD.
 
Abia atunci va începe, glorios, săvârșirea (cum ar zice, din cavou, Darius Vâlcov, autorul Programului economic și evaluatorul miniștrilor – respetele mele, domnule!).
 
Săvârșirea desăvârșită, din care partidul va ieși mai întărit(rigor mortis). Fiindcă Liviu Dragnea, acest personaj care își zice Daddy, dar politic nu e altceva decât unchiul pedofil, e în stare de orice: să răsplătească asociația culturală UDMR (de care depinde soarta morțiunii) cu organizarea Centenarului Unirii.