Oprește-te, privește și întoarce-te

Noi, ortodocșii, intrăm în Postul Mare luni, pe 19 februarie, și vom prăznui Învierea cu o săptămână după catolici, pe 8 aprilie.

Pe 14 februarie, în Miercurea Cenușii (când din cenușa ramurilor binecuvântate la Florii se face semnul crucii pe fruntea credincioșilor), care marchează începutul Postului Mare la romano-catolici, Papa Francisc a rostit un cuvânt pe care l-am păstrat să vi-l împărtășesc în Shabbatul acesta.

„(…) Ispitele care ne tulbură sunt multe. Fiecare își știe încercările pe care trebuie să le înfrunte. Și e trist să constat cum, în fața necazurilor zilnice, se ridică voci care, profitând de durere și dezorientare,  nu seamănă altceva decât necîncredere. Iar dacă fructul credinței este milostenia – cum îi plăcea Maicii Tereza de  Calcutta să repete – fructele neîncrederii sunt apatia și resemnarea. Neîncredere, apatie și resemnare – demonii care ard și paralizează sufletului poporului credincios. Postul Mare e timpul prețios să dezvăluim aceste ispite și altele, lăsând inima noastră să bată iarăși în ritmul inimii lui Isus. Toată celebrarea e imbibată de sentimentul acesta și putem spune că răsună în cele trei cuvinte care ne sunt dăruite să încălzească inima credincioasă:  oprește-te, privește și întoarce-te (fermati, guarda e ritorna, în omilia Papei, în original, n.m.).

Oprește-te puțin, lasă această agitație și această alergare fără sens, care umple sufletul de amărăciunea că nu poți ajunge niciodată nicăieri. Oprește-te, lasă această presiune de a trăi pe repede înainte, care risipește, desparte și ajunge să distrugă timpul familiei, timpul prieteniei, timpul copiilor, timpul bunicilor, timpul altruismului, timpul lui Dumnezeu. Oprește-te puțin în fața necesității de a te exhiba și a fi văzut de toți, de a sta mereu în vitrină, care te face să uiți valoarea intimității și a reculegerii.  Oprește-te puțin înaintea privirii orgolioase, a comentariului superficial și disprețuitor, care se iscă din faptul de a fi uitat blândețea, pietatea și respectul față de întâlnirea cu ceilalți, mai ales cu cei vulnerabili, răniți și chiar cufundați în păcat și în greșeală. Oprește-te puțin în fața impulsului de a dori să controlezi totul, să știi tot, să devastezi tot, impuls care se iscă din faptul de a fi uitat recunoștința datorată darului vieții și a preamultului bine primit. Oprește-te puțin în fața zgomotului asurzitor ne asurzește, făcându-ne să uităm puterea rodnică și creatoare a tăcerii. Oprește-te puțin în fața tendinței de a instiga sentimente sterile, nerodnice, atitudine care se iscă din închidere și din autocompătimire și duc la uitarea de a merge în întâmpinarea altora pentru a le împărtăși poverile și suferințele. Oprește-te în fața hăului a tot ce e golului a ceea ce e contingent și efemer, care ne lipsește de rădăcini, de legături, de valoarea a ceea ce am străbătut și ne poartă mereu pe drumuri. Oprește-te,  oprește-te pentru a privi și a contempla.

Privește, privește semnele care împiedică să se stingă milostenia, care țin vie flacăra credinței și a speranței. Chipuri vii ale blândeței și bunătății lui Dumnezeu care lucrează în mijlocul nostru. Privește chipul familiilor noastre care continuă să parieze zi de zi, cu mare efort, pe a merge înainte în viață și, între atâtea lipsuri și strâmtorări, nu ocolesc nici o încercare de a face din căminul lor o școală a iubirii. Privește chipurile care ne un răspuns, chipurile copiilor și tinerilor noștri, pline de viitor și de speranță, de mâine și de potențialități care reclamă dăruire și protecție. Vlăstare vii ale iubirii și ale vieții, care mereu își fac loc în calculele noastre meschine și egoiste. Privește chipurile bătrânilor noștri, brăzdate de trecerea timpului, chipuri care poartă amintirii vii ale alor noștri, chipuri ale înțelepciunii lucrătoare a lui Dumnezeu. Privește chipurile bolnavilor noștri și ale celor mulți care se ocupă de ei, chipuri care, în vulnerabilitatea și în slujirea lor, ne amintesc că valoarea fiecărei persoane nu poate fi redusă niciodată la o chestiune de calcul sau de utilitate. Privește chipurile pocăite ale celor, mulți, care încearcă să îndrepte propriile erori și greșeli și, pornind de la necazurile și durerile lor, luptă pentru a schimba lucrurile și a merge înainte. Privește și contemplă chipul Iubirii Răstignite, care astăzi de pe cruce continuă să fie aducător de speranță, mână întinsă pentru cei care se simt răstigniți, care experiază în propria lor existență povara eșecurilor, a amăgirilor și a dezamăgirilor. Privește și contemplă chipul lui Cristos răstignit, răstignit din iubire față de toți, fără excepție. Față de toți? Da, față de toți. A privi chipul Său este invitația plină de speranță din răstimpul acesta al Postului Mare, ca să învingem demonii neîncrederii, apatiei și ai resemnării. Chipul care ne invită să strigăm: Împărăția lui Dumnezeu e posibilă!

Oprește-te, privește și întoarce-te. Întoarce-te la casa Tatălui tău. Întoarce-te fără teamă în brațele drăgăstoase și întinse ale Tatălui tău, bogat în milostivire, care te așteaptă. Întoarce-te fără teamă. Acesta e timpul potrivit să te întorci acasă, în casa