Opriți dricul! (Moartea ca rețetă de succes)

Înțeleg.

Înțeleg spaima de moarte.

Înțeleg spaima de viață (nevoia de rating).

Între spaima de moarte și spaima de viață: telepriveghiul.

Cu repauzatul național pe năsălie, începe mântuiționismul. Aceeași rețetă de succes. Mai întâi, leșul devine patrimoniu public. Apoi, se strâng bocitoarele. Sunt chemați artizanii absolutului. Vin cu grăbire gonacii eshatologici. Vin autopsierii operei. Funcționarii redempțiunii – cei care, cu râvnă, îți fac hatârul de a-ți oferi un loc mai în față pe calea cea bună. (Precum în viață, tot așa și-n moarte: mereu se găsesc unii care să-ți dea brânci pe calea cea bună). Te umplu de bogdaproste, pe tine, prețiosul lor defunct, doar ca, mărinimoși, să-ți elibereze în cadru festiv parola de intrare în rai. Vor să le rezolve ei pe toate. Să-L scutească pe Dumnezeu de corvoadă.

O groază de lume vrea să te mântuie. Să te mântuiască. (Uriaș cuvânt – mântuiala).

În ruptul hârcii nu poți pricepe cine sunt toți oamenii aceștia care nu-ți lasă neamurile în durerea lor. Și de ce se agață ei, cu disperare, de aripile îngerului păzitor, care 40 de zile are datoria de a-ți însoți sufletul pretutindeni și prin cele 24 de vămi. Și de ce Biserica Ortodoxă, care dă cu mărinimie atâtea dezlegări, nu-și dă singură un pogorământ, spre a cerceta cu blândețe duhovnicească durerile acestui veac al rătăciților.

Înțeleg și nu judec.

Nu-mi pot opri însă o înfricoșată întrebare. Dacă Iisus ar  coborî să ne mai răscumpere o dată, cum ar titra televiziunile de știri: breakingnews? șoc? dezvăluiri incendiare? exclusivitate?

Și noi, bieții oamenii cu facebook, ce-am face? I-am da like-uri sau i-am bana ip-ul?