Organul torționarului din noi. Schimbați manualele de istorie și creșteți pensia, dacă nu o puteți tăia
„Mai scoteau un organ, îl aruncau într-o găleată. Dacă pica ceva pe jos, noi trebuia să culegem”. Nu sunt doar cuvinte, sunt fapte din iarna în care jumătate dintre deținuții unui lagăr din România au murit de foame.
Senzația că mergi prin mâl ți se agață de picioare, te ține pe loc, te trage în jos și te sufocă.
Sunt faptele descrise de domnul Caius Muțiu, închis în lagărul comunist de la Periprava pentru „intense activități contra clasei muncitoare”.
Eu fac parte din generația care a știut vag, dar nu a simțit concret că în România două cuvinte s-au unit. Lagăr și exterminare.
Îmi cer scuze, domnule Caius Muțiu. Meritați cel puțin asta din partea mea, a generației mele și mult mai multe din partea generației de politicieni care ne conduce. Domnule Muțiu, am priceput perfect și ce ne-a spus domnul Octavian Bjoza, coleg de lagăr cu dumneavoastră, condamnat pentru că în cercul literar a strigat că „nu mai suportă comuniștii”.
„Important este să fie aduși în fața instanței, iar cei tineri să afle ce crime au comis”, spunea. Nu cred că ajunge.
Șeful acelui lagăr trăiește liniștit, este președintele unei asociații de locatari din București și are o pensie de 5.100 de lei. Până azi.
Două stări de fapt și una de stat s-au schimbat, de când l-am arătat pe Vișinescu.
Justiția funcționează. Există un procuror căruia nu i-a fost teamă să pună genocid lângă numele unui torționar. Sigur, de la alăturare până la condamnare e cale lungă.
Justiția morală funcționează. Avem în dezbatere publică o lege justă, după o analiză morală, care le taie venitul, pensia acestor indivizi. Chiar dacă, din rațiuni de timp, practic aproape niciodată aplicabilă, legea există.
Există și o instituție a statului care funcționează. Cu un nume lung, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, își face treaba. Nu am mai întâlnit până acum un organism de stat în care oamenii să pună pasiune, suflet în ceea ce fac. Și, credeți-mă, salariile lor nu sunt cele mai motivante. Ca să o spun fără cifre, cu pensia lui Vișinescu creștea considerabil numărul de angajați.
Ce ar trebui să urmeze. Pot să enumăr rapid cel puțin două lucruri care ar trebui să se schimbe.
Domnul Muțiu, domnul Bjoza merită mai mult. Mult mai mult, sau mai bine zis mai multe, decât rugămintea reporterilor Gândul de a-și aduce aminte.
Încă putem, ca stat, să le dăm acestor oameni o pensie mai mare. Nu cred că vreți să știți care sunt recompensele pe care statul roman le dă unui fost deținut politic. Mult mai mici decât beneficiile pe care le primesc călăii.
Să tai pensia e neconstituțional, să o mărești nu.
Și de la această simplă logică juridică pleacă mesajul meu către generația dumneavoastră, a politicienilor. Care, poate, între „parșivel” și alte diminutive ce îngălbenesc ecrane, găsiți timp și pentru acești oameni. Un fel de ordonanță morală de urgență.
M-aș bucura, domnilor, dacă ați explora și exploata și posibilitatea transformării unei mici cantități din aurul țării în, câteva medalii și pensii speciale pentru acești supraviețuitori. Care s-au luptat și pentru demnitatea dumneavoastră.
Cel de-al doilea lucru care ar trebui să se schimbe e mai adânc, mai greu de pus în practică.
Ar trebui să se schimbe manualele din școli. Ar trebui ca acest episod, precum și altele, din istoria noastră să fie învățat de copiii mei. Ar trebui ca dumneavoastră, domnilor care ați supraviețuit, dar și cei care au murit să fiți acolo, între foile cărții din care se vor da teme generațiilor de după mine. La fel și cei care v-au închis, torturat, cei care au ucis.
De ce cred că e atât de important, domnule Muțiu, ca dumneavoastră, cu sau fără voie, să deveniți simboluri, eroi ai copiilor mei, iar cei care v-au cauzat suferință să plătească? (Veți vedea și veți înțelege mâine și de ce spun că modestia e virtute rară).
Răul, tortura, crima sunt făcute de oameni, nu de perioade istorice.
Organul torționarului există în noi.