Orientul Mijlociu în Anul Maimuței de Foc

Publicat: 24 01. 2016, 18:42

Turneul oficial a început cu Arabia Saudită, pentru ca președintele chinez să-și poată exprima poziția asupra războiului din Yemen – unul dintre principalele puncte de divergență între Riyadh și Tehran – așezându-se în obișnuita poziție de neutralitate. China a avut și are inteligența diplomatică de a nu se oferi să medieze între Arabia Saudită și Iran, reușind astfel să decupeze relațiile cu cele două state din contextul regional extrem de tensionat. Cu Arabia Saudită continuă și se extind proiectele din domeniul energiei și al infrastructurii, China venind în întâmpinarea programului saudit de diversificare a economiei, consecință a prăbușirii prețului la petrol.
 

Xi Jinping este primul președinte al unei mari puteri care vizitează Iranul după ridicarea embargoului internațional, pe 16 ianuarie, fructificând toți anii din urmă, în care relațiile economice bilaterale nu doar că nu au slăbit, dar s-au situat la cote înalte. În 2014, schimburile economice dintre cele două țări se ridicau la 50 miliarde de dolari, iar de acum înainte, în cadrul unui parteneriat strategic clădit pe 25 de ani, se estimează să ajungă 600 miliarde de dolari anual.
 

În Egipt, președintele Xi a discutat în principal proiectul său preferat, Drumul Mătăsii, în care, pe partea maritimă, Cairo are un rol important. A promis investiții, a făcut donații de aproape două miliarde băncilor egiptene.

China încearcă, subtil și decis, să înlocuiască partenerul strategic cu Statele Unite, propunându-le regelui Salman și președintelui Al-Sisi varianta unei susțineri economice solide fără „amestec în treburile interne”. 
 

La Cairo, președintele Chinei a rostit un interesant discurs în fața membrilor Ligii Arabe. A subliniat sprijinul pentru un stat palestinian în granițele de dinainte de 1967 (Războiul de Șase Zile) și le-a primis palestinienilor 7,6 milioane de dolari pentru un proiect de panouri solare.
 

Pe 8 februarie începe Anul Nou Chinezesc – al Maimuței de Foc. An în care, potrivit vechilor astrologi, se poate întâmpla orice. Nimic nu va lua prin suprindere Beijingul, care – după vreme îndelungată, cu o răbdare caracteristică – reușește să-și înnoade sferele de influență în Orientul Mijlociu.