Păcatele comunicării sau de ce nu se mai uită Papa la televizor de un sfert de secol

În același interviu din El Pais, publicat în 23 ianuarie, Suveranul Pontif a vorbit pe larg despre dialog. Al oamenilor între ei, pe modelul dialogului lui Dumnezeu cu oamenii.

Întrebare: „Nu v-ați mai uitat la televizor de 25 de ani și se spune că n-ați fost niciodată foarte atașat de jurnaliști. Ați reinventat întregul sistem de comunicare al Vaticanului și l-ați transformat într-un dicasteriu (department al Curiei). Este media importantă pentru Papa? Există o amenințare la adresa libertății presei? Poate fi așa-numita social media vătămătoare libertății individului?”.

Răspunsul Papei: „Nu mă uit la televizor. Pur și simplu, am simțit că Dumnezeu mi-a cerut asta. Pe 16 iulie 1990 am făcut promisiunea și nu mi-am încălcat-o. Am fost doar la stația de televiziune de lângă Arhiepiscopie, ca să mă uit la niște filme de care eram interesat, care am crezut că sunt adecvate mesajului meu. Am iubit filmele, am citit mult despre cinema, mai ales despre cinematograful italian postbelic, despre realismul italian, despre regizorul polonez Wajda, despre Kurosawa și o serie de regizori francezi. Faptul că nu mă uit la televizor nu m-a împiedicat să comunic. A nu mă uita la televizor a fost o decizie personală, nimic mai mult. Comunicarea vine de la Dumnezeu. Dumnezeu comunică. A comunicat cu noi de-a lungul istoriei. El nu există în mod izolat. Dumnezeu comunică și a vorbit și ne-a fost alături, ne-a pus la încercare, ne-a determinat să ne schimbăm, e cu noi încă. Nu poți înțelege teologia catolică fără comunicarea lui Dumnezeu. El nu stă acolo sus, nemișcat, privind cum oamenii se distrează sau se distrug. Dumnezeu se implică, prin cuvântul și prin carnea Lui. Acesta e punctul meu de vedere. Mă simt puțin temător când mass media nu-și exprimă propriul etos. De exemplu, există modalități de e a comunica asta, în loc de a slăbi unitatea. Un caz punctual: o familie care cinează fără să discute, fiindcă se uită la televizor sau copiii stau cu telefoanele în mână conversând cu unii aflați în altă parte. Când comunicarea își pierde substanța, elemental uman, și se lichefiază, e periculos. E foarte important pentru familii să comunice, foarte important pentru oameni să comunice și în alt mod. Comunicarea virtuală e foarte bogată, dar există un risc când lipsește persoana, când nu se desfășoară față către față. Elementul concret al comunicării este cel care va face ca virtualul să-și capete sensul corect. Nu suntem îngeri, suntem individualități concrete. Comunicarea e cheia și trebuie să continue. Am vorbit despre păcatele comunicării la Buenos Aires, la ADEPA, asociația editorilor argentinieni. Directorii m-au invitat la o cină, unde am ținut o prelegere. Am semnalat păcatele comunicării și am spus: nu le comiteți, pentru că țineți o mare comoară în mâini. Astăzi, a comunica e divin, mereu a fost, pentru că Dumnezeu comunică, și e de asemenea uman, pentru că Dumnezeu comunică omenește. Prin urmare, în scopuri funcționale, există un dicasteriu care canalizează toate acestea. Dar e un aspect funcțional. Comunicarea e esențială pentru oameni, fiindcă e esențială pentru Dumnezeu”.

EXTERNE Un om al străzii din Germania a trecut de la agonie la extaz și invers, după ce a primit o MOȘTENIRE mare. S-a îmbătat și a pierdut banii într-o gară

20:00