Pactul cu Ponta până treci autostrada

„Dacă nu se opreau lucrările la Autostrada Transilvania, acum era de la Brașov la Borș și era autostradă (completă)”, a afirmat prim-ministrul Victor Ponta. Tot domnia sa a arătat necesitatea realizării unui „pact pentru autostrăzi” care să nu mai permită guvernelor viitoare să oprească marile proiecte de infrastructură, și să nu mai avem „experiențe tragice” precum cea care ne-a lăsat cu doar 54 de km de Autostradă Transilvania.

Da, are dreptate premierul, dacă nu era oprit contractul Bechtel, semnat de mentorul său Adrian Năstase, România ar fi construit cei 415 km la costuri care depășeau 20 de milioane de euro pe kilometru, așa cum a fost cazul cu cei 54 de km finalizați de Bechtel – 1.25 miliarde de euro au costat aceștia, într-un teren cu destul de puține dificultăți care să justifice costuri atât de mari.

Oprirea lucrărilor și renegocierea contractului a permis reducerea costurilor la 7 milioane de euro pe kilometru, în aceleași condiții de pe teren! Dacă jaful sinistru nu era oprit la timp, România ar fi plătit minim 8-9 miliarde de euro pentru o autostradă care, la prețul ăsta, ar fi trebuit să fie poleită cu aur.

Prim-ministrul omite cu bună știință să amintească motivele rezilierii acestui contract rămas secret, și anume jaful la drumul mare – mai precis la bugetul statului – în condițiile în care tronsoanele de autostradă construite tot în Transilvania pe bani europeni au avut costuri chiar mai mici pe kilometru decât cele renegociate cu Bechtel, iar licitațiile actuale pentru tronsoanele rămase din această autostradă duc la un preț maximal de 11.6 milioane de euro pentru cele mai dificile tronsoane și la jumătate în rest!

Dorința autorităților de a face un pact pentru autostrăzi se bazează pe o idee bună, în fapt: nu poți atrage investitori de calibru dacă ei trebuie să-și revizuiască de fiecare dată planurile când se schimbă guvernul. Dar este extrem de trist că prim-ministrul, în loc să ancheteze jaful care a permis ca 54 de kilometri în zonă de deal să coste cât 54 de kilometri în zonă abruptă de munte, pornește de la premisa că oprirea acestui jaf a fost o „experiență tragică”.

Nu, tragică a fost amânarea cu trei ani a construcției autostrăzii Pitești – Sibiu, prin anularea licitației privind studiul de fezabilitate și amânarea acestuia fără niciun alt motiv decât acela de a potența cumva interesul pentru marota premierului, și anume autostrada Comarnic – Brașov. Trei ani pierduți cu bună știință.

Tragică a fost incapacitatea de a face, în primii doi ani de guvernare, un master plan coerent, motiv pentru care, în ciuda creșterii ratei de absorbție a fondurilor europene pentru infrastructură, anul acesta vor fi dați în folosință doar 50 de kilometri de autostradă, iar darea în folosință a porțiunilor de autostradă începute efectiv în actuala guvernare se mai lasă așteptată. Au trecut aproape trei ani ca să avem un ministru capabil să urnească lucrurile, asta dacă va fi lăsat să lucreze. Din acest punct de vedere, da, e nevoie de un pact pentru autostrăzi.

Dar un pact care pornește de la o minciună este un pact otrăvit. Nu s-au construit autostrăzi în România din trei mari motive: incompetența celor numiți în fruntea ministerelor de transport (din toate guvernările), corupția asociată tuturor contractelor mari de infrastructură, care merge până la vârf (n-am auzit ca domnul Ponta să fi întrebat la modul serios despre contractul „pierdut” de domnul Șova) și strategiile meschine din partea politicienilor. Cei care au încercat să oprească contractele oneroase nu au fost problema, au fost parte a soluției, iar asta se pare că îi scapă domnului prim-ministru.

Un pact pentru autostrăzi va fi la fel de eficient precum cel pentru educație – dacă cei care îl încalcă nu-și asumă consecințe politice clare (demisie, răspundere materială etc), are tot atâta valoare cât are hârtia pe care este scris. Iar când semnătura aparține cuiva care pretinde că autostrada Comarnic – Brașov este întârziată din cauza acuzațiilor de corupție, când în fapt ea a întârziat din cauza lipsei unei fundamentări economice care să permită costurile uriașe ale autostrăzii, mai poți avea încredere?

Atunci când faci pact cu o guvernare care a fost dispusă să saboteze cu bună știință o autostradă despre care absolut toată suflarea economică a țării avertiza de ani de zile că este vitală, care a încercat să dea la o parte standardele de cost care au permis, de fapt, realizarea celor câtorva sute de kilometri de autostradă finalizați în acești ultimi ani, care a desenat autostrăzi cu pixul pe hartă în cel mai aiuristic mod, care a avansat de multe ori costuri de trei-patru ori mai mari decât cele reale pentru noile proiecte, retractând doar la presiunea publicului, care minte precum respiră atunci când e vorba de găsit adevărații vinovați pentru starea precară a infrastructurii, trebuie să știi la ce să te înhami.

S-ar putea ca, semnând, să faci pact cu diavolul pentru a trece autostrada. Și or fi cele mai bune intenții poleite cu aur, dar când le pui drept pavaj, costă nespus de mult și duc în același loc. Unul în care ne ducem deja existența de prea multe decenii.

Poate că un pact real pentru autostrăzi ar putea fi semnat, dar nu de către cei vinovați de dezastrul infrastructurii românești. Ar fi un bun început ca însuși prim-ministrul să-și asume cei trei ani de făcut nimic și să lase locul la masa de semnat altuia care să aibă măcar o aură de respectabilitate.