Pandaliile fostului caimacam
Mă pliroforisii pă larg, vorba lu’ Ianache Văcărescul – adică m-am dumirit aproape exhaustiv: fostul caimacam Crin Antonescu s-a însălbăticit rău de când a lunecat din dealul Cotrocenilor. Ba înoată în găleata cu melanholie, ba zâmbește a râde, ba se jură că nu-njură și îl prinzi cu UE-n gură.
Să luăm ca par egzemplu sfânta zi de azi. Citea Ponta lista căftăniților, n-ajunsese încaltea la Ministerul Căpșunarilor, că mi ți-l apucară pe Crin pandaliile cele nevricoase. Asta-i damblaua lui: ca, după ce-i face presei devlet de giuluș (invitație, cum ar veni), s-o ia la goană, și la omor, și la picioroange.
O fi presa neînțărcată și mai suge pixu’, nu zic, da’ și Crin se ofilește din nimic și te miri ce.
Dac-ar face prostire (renunțare) năravurilor celor zborșite, ar putea călca a președinte, prin veleat 2014. Dar până atunci multe sfârșituri ale lumii vor veni peste noi și multe căcatatrecsiri (critici) vom mai trage.