Panică la nivel înalt. Procurorul general, tranșat în ambasada din Bruxelles?

Sala de conferințe a Spitalului Jours Heureux din Bruxelles era pe jumătate goală, discursul lui Klaus despre viitorul UE fusese anunțat din timp, însă evenimentul stârnise un interes la fel de mare ca meciul de fotbal dintre Concordia Chiajna și Dunărea Călărași. Europacienții preferaseră să poștească în toaletă cele 90 de grame de canabis de contrabandă ascunse în chiloți de trei delegați din Canada (trimiși de premierul Justin să facă lobby la Bruxelles pentru prostituția intelectuală). Două blonde siliconate de la Serviciul de Protecție și Pază Psihiatrică încercaseră fără succes să-i mobilizeze pe demnitarii care ori nu auziseră de Klaus, ori își găsiseră alte treburi, ce nu sufereau amânare.

Mai cătrănit decât un neamț obligat să urmărească zi de zi filmul Lista lui Schindler, liderul Statului Paralel fusese invitat în biroul președintelui Jean-Claude, unde doctorul luxemburghez se strădui să fie o gazdă perfectă. Scoase o sticlă de whisky DoubleWood de 17 ani (dintr-o firidă camuflată în spatele tabloului cu idolul său, K. Marx) și își turnă cinci degete în cana de ceai. Avea mai puțin de un sfert de oră la dispoziție pentru a-i ridica moralul lui Klaus, înainte de cuvântarea în plen.

Îl bătu pe umăr, amical, apoi îi trase o palmă după ceafă.

– Ce mai fac pacienții noștri din Micul Pentagon? Toată admirația pentru ei, mi-au plăcut cum au boicotat, dă-i dracu’ de nebuni, că am avut emoții mari aici, la Bruxelles. Ia zi, te-ai pregătit, cum vezi tu viitorul UE?

Îi mai plesni o palmă după ceafă (gluma lui preferată!), apoi bău din cană până la fund. Stingher, rușinat ca o măicuță teleportată din greșeală direct la dușuri, în vestiarul Naționalei de rugby, Klaus trase pe nas cele două doze de Viagra pe care purtătorul de cuvânt i le pusese în buzunarul de la pijamale. Medicamentul își făcu efectul imediat. Se ridică brusc, îl trânti la podea pe Jean-Claude și îl strânse de gât cu ambele mâini.

– Cine ești tu, băi papagalule, să ne judeci pe noi?!

Înspăimântat, doctorul nu avu putere să se opună. Se zbătu neputincios, până la ultima suflare.

Liderul Statului Paralel tresări și deschise larg ochii. Spre rușinea lui, ațipise în fotoliul foarte moale (din spumă poliuretanică și spumă cu memorie). Președintele Jean-Claude îl lăsase intenționat să moțăie, iar acum stătea la birou și se uita la un film pentru adulți, cu două europaciente din Ungaria blocate în lift. Le știa bine pe cele două femei, erau din gașca premierului Viktor, le montase camere video de supraveghere inclusiv în apartamentul unde locuiau împreună. Intenționa să-l șantajeze pe Viktor cu dovezi clare despre evoluția implacabilă de la tradiționalismul maghiar retrograd, la lesbianismul progresist.

Până atunci, însă, trebuia să se asigure că trimisul Micului Pentagon la Bruxelles avea să-și recite poezia fără sincope.

– Deci, cum mai stăm cu statul de drept, prietene?

Scos brutal din starea de reverie, Klaus tuși în pumn și își ridică gulerul de la pijamale.

– Stăm bine, îi răspunse. Statul de drept funcționează, lupta anticorupție merge înainte, în ciuda celor aflați, vremelnic, la cârma spitalului.

– Totuși, încrederea pacienților în UE a scăzut dramatic. Ce se întâmplă acolo la voi, nu mai sunt eficiente tratamentele? Nu-și mai fac efectul pastilele furnizate de ONG-uri și multinaționale?

La rândul său, Jean-Claude trase pe nas o linie de substanțe psihotrope presărate pe coperta romanului Hippie, de Paulo Coelho. Celebrul autor brazilian i-l trimisese cu autograf, alături de două joint-uri și o fotografie alb-negru cu Secția Electroșocuri a Spitalului Dias Felizes din Rio de Janeiro (unde romancierul fusese internat, în tinerețe, chiar de taică-su).

– Este decât vina președintelui Liviu și a toantei de Viorica, îi spuse Klaus. Fără ăștia doi, pacienții noștri ar iubi UE la fel de tare precum te iubesc eu, dragă Jean-Claude.

Și ca să-i demonstreze că nu erau doar vorbe la fel de goale ca cele din discursurile oficiale, Klaus îl sărută pe președinte, lăsându-i pe buze un parfum greu, de crap la grătar cu mujdei de usturoi. Doctorul Jean rămase o clipă interzis. Nu știa ce să mai creadă, dacă bărbatul juca teatru cu un scop ascuns sau pur și simplu, își bătea joc de el. Ar fi vrut să-i răspundă printr-un gest la fel de intim, însă fu întrerupt de prim-vicele Frans, care intrase fără să bată la ușă.

Îl îmbrățișă pe Klaus protocolar și-i șopti, la ureche, s-o șteargă rapid din încăpere. Avea de discutat chestiuni importante cu Jean-Claude, interveniseră o serie de evenimente pe plan extern și urmările se anunțau a fi explozive.

Când Klaus închise ușa pe dinafară, Frans își puse un pahar de whisky și îl dădu peste cap fără să clipească.

– E groasă, fratele meu!

Jean îl privi îngrijorat.

– Da’ ce s-a întâmplat?!

– În urmă cu fix… 13 minute, în Ambasada României la Bruxelles a intrat procurorul general Augustin.

– Aha… Și?

– Am senzația ca va ieși de-acolo pe bucăți, tranșat, după modelul jurnalistului saudit Jamal.

Doctorul Jean înghiți în sec, mărul lui Adam îi culisă iute, ca o mărgică din mătăniile prințului Mohammed. Luă sticla de pe birou și trase un gât.

– Crezi că românii au medic legist la ambasadă sau îl tranșează vreun amator cu drujba? De pildă, doctorul Tudorel…

Prim-vicele Frans își verifică ceasul.

– Lasă asta. Hai să mergem în sala mare, vorbește Klaus. Apropo, știe ce să spună?

Doctorul Jean izbucni în râs și îi trase un ghiont colegului său, înainte de-a ieși din birou.

În fața unei asistențe plictisite, preocupate îndeosebi de mesajele postate pe rețeaua Madbook, liderul Statului Paralel din România avu un discurs foarte scurt.

– Dragi europacienți, viziunea spitalului nostru asupra viitorului UE coincide în proporție de sută la sută cu viziunea președintelui Jean-Claude. Ce va fi bine pentru el, va fi bine și pentru noi. Vă mulțumesc și de pe 1 ianuarie 2019, vă aștept în București, cu ajutorul lui Dumnezeu – ahh!, scuze pentru minoritățile musulmane, atee și transsexuale. Vom prelua președinția spitalului din Bruxelles, deci cu siguranță, va fi loc de multă panaramă. Te iubesc, UE!

(va urma)