Vizita sa apostolică în Statele Unite a fost un triumf al spiritualității. Pentru întâia oară un Papă a vorbit în fața Congresului american. Pentru întâia oară un Papă vine la ONU în timpul lucrărilor unei Adunări Generale, pentru întâia oară steagul Vaticanului flutură alături de steagurile statelor lumii.
Vaticanul – cel mai mic stat din lume, o monarhie electivă pe viață – nu și-a dorit statutul de membru al Organizației Națiunilor Unite, păstrându-și-l pe acela de observator permanent (cum procedează în toate marile organizații internaționale din care face parte). La ONU, Francisc a vorbit în dublă calitate: de șef de stat și de șef al Sfântului Scaun.
Cele 17 obiective ale Agendei pentru Dezvoltare Durabilă, care urmează să fie adoptate de liderii mondiali, „centrate pe om și ecologie”, cum succinct le-a definit Secretarul General Ban Ki-moon, vin în întâmpinarea unor mai vechi preocupări ale Papei, exprimate în Enciclica „Laudato si”” (Lăudat să fii), publicată în iunie – un apel salva planeta, adresat mai marilor lumii. Răspunzând celor care o consideră o Enciclică ecologistă, rectorul Academiei de Științe a Vaticanului, monseniorul Marcelo Sánchez Sorondo, a precizat că subiectul acestei epistole duhovnicești este „justiția socială”, problematica mediului având „o repercusiune asupra popoarelor mai sărace”. Subiectul este, subliniat în capitolul II, „înfricoșătoarea responsabilitate a ființei umane față de creație”, astfel încât subtitlul „Despre ocrotirea casei noastre comune” întărește nu o abrodare tehnic-ecologistă, ci o percepție îmbisericită a realității imediate.
Ce altă ocazie mai bună decât Adunarea Generală a Națiunilor Unite, pentru a-și exprima perspectiva asupra unei lumi pe care se străduiește s-o schimbe?
„Orice atingere adusă mediului este o atingere adusă umanității” a declarat Papa Francisc, reiterând marea sa temă conexă: excluziunea socială, așa-numita „cultură a rebutului”: „Organizațiile internaționale trebuie să vegheze la dezvoltarea sustenabilă a țărilor și să evite supunerea sufocantă a acestor țări unor sisteme de credit, care, departe de a le promova progresul, supun populațiile la mecanisme de și mai mare sărăcie, excluziune și dependent (…) Lăcomia egoistă de putere și de bunăstare materială conduce atât la abuzul de mijloacele materiale disponibile cât și la excluderea celor slabi și a celor mai puțin capabili, fie pentru că au capacități diferite, fie pentru că sunt lipsiți de cunoștințele și instrumentele tehnice adecvate sau dispun de o insuficientă capacitate de decizie politică. Excluziunea economică și socială este o negare totală a fraternității umane și un atentat foarte grav pe planul drepturilor omului și al mediului. Cei mai săraci sunt cei care suferă mai mult aceste atentate, din trei motive grave: sunt eliminați de societate, sunt în același timp obligați să trăiască din gunoaie și trebuie să suporte pe nedrept consecințele abuzului asupra mediului. Aceste fenomene constituie astăzi
Discursul din New York e ecoul celui rostit în iulie, la Santa Cruz de la Sierra (Bolivia) – pledoarie pentru „globalizarea solidarității”: „Când capitalul devine idol și conduce opțiunile oamenilor, când pofta de bani controlează întregul sistem socio-economic, ruinează societatea, condamnă omul, îl face să devină sclav, distruge fraternitatea umană, mână un popor împotriva altui popor și, după cum se vede, amenință chiar planeta, casa noastră comună, sora și mama Terra (…) Să punem economia în slujba popoarelor, ființele umane și natura nu trebuie să fie în slujirea banului. Spunem
S-au găsit destui rătăciți care să spună că Suveranul Pontif are un discurs de stânga îmbibat de idei comuniste. Faptul că n-a comentat gestul ofensator al președintelui Morales al Boliviei, care i-a oferirt seceră și un Hristos răstignit pe coada ciocanului, e în linia comportamentului atotînțelegător și a atoateiertător al acestui Papă.
Francisc comunist? Nu mai „comunist” decât Stăpânul său, bunul Dumnezeu.