Ce s-a întâmplat azi la PSD n-ar nicio legătură cu analiza rezultatului de la prezidențiale, ci cu tradiționala luptă pentru putere din Partidul Comunist. Azi trei tovarăși – Geoană Mircea, Vanghelie Marian și Șova Dan – au fost executați sumar și radiați din grila televiziunilor oficiale. Vina lor – au simțit că șeful lasă sânge și au poftit să-i ia gâții, cu gândul, cu vorba sau cu fapta, fiecare după posibilități. Și pentru că știau pe pielea lor că pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești, Victor Ponta și Liviu Dragnea au recurs la singura soluție pe care o aveau pentru a se menține la șefia Partidului. I-au omorât ca să nu fie, la rândul lor, omorâți mai târziu. O lapidare scurtă, în care „Ucu” Rus, autor de performanțe electorale minime, dar cu volum de maxime gen „Trebuie să separăm bărbații de curve”, a aruncat primul piatra, excitat la gândul că în sfârșit Partidul are un lider care-și arată bărbăția.
PSD și-a retezat azi trei capete ca să potolească din fașă setea de sânge a activiștilor, a primarilor și a baronilor. Încă dezorientați, pentru ei ar fi fost doar o chestiune de timp până să-și canalizeze frustrarea spre principalul vinovat al pierderii alegerilor, care este clar ca lumina zilei. Se știe și el și de aceea avea nevoie de o lovitură preventivă, mai ales că unii tovarăși mai vechi începuseră să ceară puțină „dictatură” în partid. Este felul lor de a cere o conducere mai fermă. Și ce este mai ferm decât să-i execuți în văzul tuturor pe cei care îți poartă sâmbetele!
Până una alta să remarcăm totuși că executații sunt plevușcă și gingirică. Vanghelie era un paria, ținut sub atentă observație de brigada rufe murdare a lui Sebastian Ghiță. Șova se autoexilase încă de la începuturi în propriul pustiu lăuntric. Iar despre Geoană, ejectat din PSD a doua oară, ce să mai zici?! Orice partid ar trebui să-și achiziționeze unul. Are șefu” o indispoziție, avem purgativul perfect: îl dăm afară pe Geoană!
„Îmi asum singur responsabilitatea pierderii alegerilor”, a spus cu un zâmbet șăgalnic Victor Ponta, în conferința de după. Din fotografia declarațiilor făcute de Victor Ponta trebuie folosit din nou negativul: „eu nu-mi asum nimic, rămân președinte al PSD și prim ministru și, cu forțe proaspete, voi încerca să prostesc în continuare Partidul și poporul cu televizorul și de acum poate și cu Facebook-ul”. Cum la PSD primul puci s-a stins înainte de a începe, cum există suficientă oaste de strânsură în Parlament care să susțină guvernarea în lunile ce vin, chiar și în lipsa UDMR, cum chelnerii de la TV se calcă pe bombeu să-l servească pe cel mai iubit fiu al Partidului, un timp poate se va mai ține la putere. Cele trei capete tăiate azi doar amână războiul pentru putere de la vârful Partidului. Este în ADN-ul Partidului, oricât șmirghel va folosi Victor Ponta să șteargă imaginea de comunist. There can be only one: o simte fiecare fir din mustața lui Liviu Dragnea.