Păsările verzi din Djennah

La cărțile pe care n-am să le scriu niciodată, am mai adăugat un titlu: Mistica înfruntărilor din Orientul Mijlociu.

Există un cod mistic al confruntărilor, care nu numai că nu poate fi ignorat, dar – cel mai adesea – conține cheia înțelegerii modului în care se naște și evoluează un eveniment sau altul. 

Ultima acțiune armată a Israelului în Gaza poartă numele „Amud Anan”, în traducere „Stâlpul Norului” (amud – stâlp, anan – nor). E sintagma pe care o găsim în mai multe locuri din Tora (Pentateuhul nostru – primele cinci cărți ale Vechiului Testament). De pildă, în Exod 14, 19-20: „Atunci îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei fiilor lui Israel, s-a mutat și mergea în urma lor; și s-a mutat și stâlpul norului de dinaintea lor și le-a stat în urmă, intrând astfel și stând între tabăra egiptenilor și tabăra fiilor lui Israel; și întuneric s-a făcut și negură, și noaptea s-a scurs fără ca-n timpul nopții să se poată apropia unii de alții„. Trufia israelienilor de a se considera singurii protejați de Dumnezeu a fost recepționată în Gaza cu viteza rachetelor… 

Dacă veți ajunge vreodată în Gaza, la Jabaliya sau la Rafah, la Khan Younis sau la Beit Hanun, veți vedea pe ziduri sau pe porțile caselor afișe cu portretele unor oameni înconjurați de păsări verzi. Pe oamenii aceștia Israelul, America și Europa Occidentală îi numesc „teroriști sinucigași”. Opinia publică internațională s-a obișnuit să-i recepționeze astfel. Însă pentru ai lor ei sunt martiri, fiindcă au murit în jihadul mic (jihadul mare e războiul credinciosului cu sine, cu propriile slăbiciuni). Iată cum un conflict cronicizat – (vorbim despre cel israeliano-palestinian) – e scos din datele lui politice, cadastrale (dacă ne referim la dreptul de proprietate asupra  pământurilor) și mutat în zona mistică. Lupta palestinienilor devine al-jihad fi sabil Allah (lupta pentru calea/cauza lui Allah).

Care e „scorul”, în vieți, al acestei înfruntări sângeroase, socotind de la înființarea Hamas? Cu o aproximație impioasă, când e vorba despre oameni: 500 la 7.500!

O paranteză: cea mai potrivită traducere a substantivului „jihad” ar fi „caznă” (cuvântul l-a găsit CTP, într-una dintre lungile, rarele noastre discuții frățești) sau (transferat în terminologia mistică ortodoxă) „nevoință” – varianta mea. Pentru „luptă”, există „quital” și zeci de alți termeni, în varii combinații.

Păsări verzi? Da, păsări verzi. Încredințarea musulmanilor, susținută de anumite versete din Coran și de zicerile Profetului, tulburător comentate de marele teolog al Islamului, Al-Ghazali, este că sufletele martirilor sunt purtate de păsări verzi direct spre Paradis.

Când un om se stinge, vine la căpătâiul lui îngerul morții (malak al-mawt), pe nume Izrail, ca să-i ia sufetul. Există, spune Al-Ghazali, patru tipuri de suflete: ale martirilor, ale credincioșilor, ale infidelilor (necredincioșilor) și ale… ipocriților. Pentru ultimele trei categorii, Izrail face oficiile de transport. Dar de sufletele martirilor se ocupă straniile păsări verzi. Ele coboară, în ceasul morții unui shahid, îi înghit sufletul și îl poartă în pântece spre locul numit Illiyyin – „un Paradis mai înalt” (pe care l-a invocat și Osama Bin Laden în ultimul său mesaj). Sufletele infidelilor și ale ipocriților sunt smulse din trup și aruncate în Sijjin – o groapă a Infernului.

Acolo, în Paradis – (în limba arabă: Djennah, Na’im, sau, în persană, Firdaws) – sufletele martirilor se desfată lângă Tronul lui Allah. Și poate că, având la dispoziție eternitatea, citesc și sura Al-Ma’ida – Masa (întinsă), V, 32: „Cel ce a ucis un om care nu a ucis niciodată, care nu a semănat stricăciune pe pământ, este socotit ca și cum ar fi ucis întreaga omenire, iar cel ce a salvat un singur om este socotit ca și cum ar fi salvat întreaga omenire”…