Pavlik Morozov din Massachusetts

Apoi, te gândești că băiețelul de șase ani are toate datele pentru a deveni un nou Pavlik Morozov, copilul-erou stalinist care și-a denunțat tatăl ca „dușman al poporului”. Pavlik a fost împins la crimă (părintele său a murit în lagăr). Micuțul american n-a fost luat în serios, tatăl a scăpat fără amendă de circulație.

În fine, n-ai cum să nu observi că Pavlikul democrat, ca și Pavlikul stalinist, sunt victimele inocente a două forme de terorism intelectual – morala comunistă și forma grotescă a moralei capitaliste – corectitudinea politică.

A te repezi să pui mâna pe telefon ca să-ți denunți tatăl de o bănuită infracțiune (poate n-a trecut pe roșu, poate avea liber dreapta), înainte de a-ți consuma impulsul natural de a vorbi cu el, de a-i atrage atenția că a greșit, e o cruntă poveste despre valorile familiei.

Nu i se poate cere unui copil care crește în mijlocul deciziilor ce impun așa-numita incluziune lingvistică, forțând până și înlocuirea cuvintelor „mamă” și „tată”, considerate stereotipii,  prin „părintele 1” și „părintele 2” sau alte aberații ale corectitudinii politice menite să nu ofenseze minoritățile sexuale, să înțeleagă ce spune Albert Camus (nu doar un mare scriitor, ci și o mare conștiință): „Între dreptate și maică-mea o voi alege întotdeauna pe maică-mea”.