Penalizații lacunar-cutumiari

„Orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată a fi nevinovată cât timp culpabilitatea sa nu a fost stabilită în mod legal” – Art. 14 pct. 2 din Pactul Internațional al Drepturilor Civile și Politice”.

„Recent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia din 10 februarie 1995 (…) a statuat că „o încălcare a prezumției de nevinovăție poate să provină nu numai din partea unor judecători sau a unui tribunal, ci și din partea altor autorități publice”.

Referiri preluate de la Wikipedia, enciclopedia liberă.

SPORT Handbalistele străine, problemă NAȚIONALĂ? Ce măsuri propune Constantin Din, șeful FRH

12:03

FOTO Circulația tramvaielor 41 a fost blocată două ore în urma unui accident. Un șofer a ajuns cu mașina pe linie

11:59

În consecință, atâta vreme cât reglementările citate sunt în vigoare, eu cred că președinția nu a abordat corect problema invitaților la parada militară organizată cu prilejul Zilei Naționale a României.

Iată ce a spus președintele despre asta: „Este Ziua Națională, o zi dedicată unor manifestări foarte vizibile, care vor să sublinieze caracterul statului român de stat unitar, de stat de drept, de stat European, de stat membru NATO. Noi, prin manifestările de 1 Decembrie, nu dorim doar să omagiem trecutul, ci și să creionăm viitorul României. Viitorul României se bazează pe respectarea valorilor Uniunii Europene, pe valorile NATO și toate acestea au un punct comun foarte puternic: statul de drept. Și atunci, cred că este bine să dăm semnale puternice, lesne de înțeles, și de cetățeanul simplu, și de diplomatul titrat, că de la vârful statului se promovează curățenia politică. Asta nu înseamnă, în niciun caz, că persoane care sunt acuzate, dar nu condamnate, nu sunt considerate, până una, alta, nevinovate, doar că această nevinovăție este un principiu pe care cu toții îl respectăm și considerăm că stă la baza statului de drept, la vârful politicii acționând însă și alte criterii. Este o cutumă în toate statele democratice din Europa, din zona Nord-Atlantică, ca politicienii care au probleme de rezolvat cu justiția, indiferent că sunt vinovați sau nevinovați, fac un pas înapoi până când își rezolvă problemele, după care, dacă trece un anumit timp, pot reveni în prim planul politicii. La noi această cutumă încă nu este bine cunoscută și nu este bine respectată. Pentru a acoperi această lacună cutumiară am hotărât să fac invitațiile așa cum bine știți”.

Ce alt criteriu, mai presus de lege, ar putea acționa la vârful politicii? Niciunul, acoperirea „unei lacune cutumiare” neputând ține loc de act normativ.

Sigur că președintele Iohannis ar fi fost necesar să ne spună, mai demult, despre acest adevăr: la nivelul moralității, în politică, pot, și este absolut necesar, să existe criterii precum cele despre care vorbește domnia sa, aceasta ținând însă doar de educație și conștiință.

Sigur că, în toate statele democratice din Europa, din zona Nord-Atlantică, există cutuma potrivit căreia „politicienii care au probleme de rezolvat cu justiția, indiferent că sunt vinovați sau nevinovați, fac un pas înapoi până când își rezolvă problemele”, dar asta ține de moralitatea fiecăruia și se bazează pe principiul „plec de pe funcție, pentru că așa îmi dictează conștiința sau pentru a nu se considera că fac presiuni asupra Justiției”. Ceea ce nu înseamnă că, odată cu demisia, cetățeanul în cauză s-a transformat în vinovat de facto, cu interzicerea unor drepturi.

Astfel, dacă politicienii noștri n-au simțit apăsarea morală de a demisiona din funcție, odată cu declanșarea „problemelor pe care le au de rezolvat cu justiția” – în ceea ce privește România, cutuma fiind pe dos: nimeni nu-și dă demisia până nu e condamnat definitiv, și, uneori, nici după, cazurile fiind multiple -, nu-i poți priva de drepturi, inclusiv acela de a-și reprezenta instituția, și de a-i considera, a priori, vinovați și condamnați.

Nu știm dacă, în cele din urmă, vor fi sau nu vor fi, dar, nu mai departe de azi, cinci oameni – judecători sau politicieni – au fost achitați, în primă instanță, după procese care au durat câțiva ani.