Pentru ce v-ați mai dus în China dacă nu ați luat niciun exportator român cu voi?

Neșansa economiei românești este de a avea în fruntea guvernului oameni care ori nu pricep interesele noastre reale, ori nu vor să le urmărească.

Ambele explicații sunt grave, dar cea de-a doua trimite la posibile acte de subminare deliberată a viitorului economic al acestei țări.

Cel mai bun exemplu este vizita recentă a premierului Victor Ponta în China, însoțit de ministrul economiei, al transporturilor și alte oficialități. Orice șef al guvernului sau președinte de țară își asumă ca misiune promovarea propriilor companii – ceea ce înseamnă, simplu, încurajarea exporturilor românești în țara vizitată.

Orice vizită la nivel înalt înseamnă o poartă deschisă către noi contracte și noi facilități de vânzare pentru companiile locale, mai ales într-o economie precum cea chineză, unde capitalismul este controlat de stat.

Însă nicio companie românească cu exporturi în China sau care să fie interesată de această piață nu a participat la vizita premierului român.

„Dacă aș fi fost invitată, aș fi mers. Nu putem exporta în China dacă nu avem conexiuni serioase”, spunea recent Doina Cepalis, om de afaceri din Pașcani, a cărei companie Te-Rox Prod tocmai a intrat pe piața chineză cu vânzarea de scaune auto pentru copii.

Singurul „om de afaceri” care a mers cu premierul Ponta în China a fost directorul CFR SA. Noi nu ne-am dus în China să vindem, ci să cumpărăm. Dar nicio țară nu poate crește cumpărând. Esențialul este să-ți faci organizații de business care să vândă produsele tale la extern. Ziarul Financiar i-a oferit premierului Victor Ponta recent lista cu cei mai mari 50 de exportatori.

Numai 50 din top 500 companii care exportă din România au capital românesc. Cele 500 de mari companii dețin 75% din exporturile de 50 mld.euro pe an ale României, iar cele 50 de companii românești fac exporturi în total doar de circa 3 mld.euro. Companiile exportatoare românești sunt mici, dar au un drum în față.

Azi ai 3 milioane de euro exporturi în China, peste un an șase, iar peste zece ani 50 de milioane de euro. Încă o sută de astfel de companii și ai 5 mld. euro exporturi, care antrenează 100.000 de locuri de muncă, din care 5.000 de ingineri. Dar pentru asta trebuie să ai un plan de bătaie, să realizezi că o companie care exportă antrenează forță de muncă calificată și care va deveni din ce în ce mai competitivă, adică exact ceea ce are nevoie România. Probabil că își râd în barbă și chinezii și toți cei cu care vorbesc înalții noștri oficiali când nu li se pune niciodată problema să cumpere ceva de la noi, ci noi ne luptăm cu toate forțele să cumpărăm de la ei.

În 1990 China avea un PIB per capita de 341 de dolari, iar astăzi este la 6.200 de dolari. România era de patru ori mai puternică la PIB per capita decât China în 1990, cu 1.600 de dolari, iar astăzi este la 8.500 de dolari PIB per capita. Probabil că de acum în 20 de ani chinezii se vor uita de foarte de sus la noi la acest indicator.

Ascensiunea lor s-a datorat exclusiv promovării companiilor locale, absorbind tehnologie externă, iar astăzi sunt în stare să facă propriile trenuri de mare viteză, în condițiile în care românii le livrau chinezilor termocentrale la cheie și alte tehnologii în urmă cu 30-40 de ani.

Exportatorii români sunt mici și ar avea nevoie vitală de sprijin public, dar sunt absolut desconsiderați. Probabil că nu există țară în lume ai cărei lideri să aibă acces la cel mai înalt nivel în China și care să nu-și trimită reprezentanți de business. Dacă nu iei cu tine zece exportatori care să-și vândă produsele în țara pe care o vizitezi, pentru ce să te mai duci în acea țară?

În loc să fie obsedați să promoveze în orice discuție cu oficiali ai unor alte țări produsele românești, liderii noștri politici văd „un succes” în cooperarea economică achiziția de bunuri și servicii – în acest caz trenuri de mare viteză, reactoare nucleare, contracte pentru autostrăzi – din străinătate.

Uluitor cum de nu-și dau seama nici cei din conducerea actuală a țării, nici din guvernele anterioare care sunt interesele reale ale României. S-a instaurat în ultimii douăzeci de ani o stare de ignorare reciprocă între oamenii de afaceri care defrișează piețele externe de capul lor și reprezentanții administrației.

În niciun discurs și în nicio luare de poziție, nici la nivel guvernamental, nici la nivelul președinției nu este subliniată nevoia României de a găsi debușee pe piețe externe, de a merge cu firmele românești în străinătate. Chiar nu pricep acești oameni că antrenarea producției locale la export și implantarea ulterioară în străinătate a companiilor cu capital local sunt singura cale de creștere a competitivității locale?

Nu putem ieși din stadiul de economie subdezvoltată cu un PIB de 7.000 de euro per capita, față de 35.000 de euro în Franța sau în Germania, fără să antrenăm întreprinderile românești la export.

Multinaționalele, care dețin două treimi din exporturile României, nu au nevoie de promovări în străinătate. Loganul „românesc” este dus în China de francezi de fapt. Diplomația economică românească trebuie să muncească pentru întreprinderile cu capital românesc care să-și găsească loc pe piețele externe. Credeți că are însă ministrul economiei pe masă lista cu primii 50 de exportatori cu capital românesc? Sau a avut premierul Ponta lista cu primii zece exportatori cu capital românesc în China?

Întreprinderile românești își fac loc cu greu în topul exportatorilor pentru că sunt ignorate complet de cei care sunt plătiți din banii noștri să le promoveze interesele.