Pentru prima dată, Isărescu începe să simtă în spate cuțitul lui Dragnea
Dacă BNR crește dobânda de la 2,25% la 2,5%, pentru a treia oară în acest an, din trei ședințe, în încercarea de a tempera creșterea inflației (în februarie a fost 4,7%), toată lumea va sări în aer pentru că vor crește dobânzile la lei, ceea ce înseamnă că statul va plăti mai mult când va vinde către investitori titluri de stat pentru finanțarea bugetului sau că, inevitabil, și pe piața interbancară, ROBOR-ul, indicatorul de referință pentru credite, va crește și el, după trei luni în care a stat la 2,05% – 2,09% (ROBOR la trei luni).
Analiștii susțin că pentru a ține în frâu creșterea prețurilor și a duce inflația la 3%, BNR trebuie să majoreze dobânda de politică monetară la 3,25% – 3,5%, ceea ce se va vedea în rata lunară pe care trebuie s-o plătească oamenii și companiile la bancă.
Dacă BNR nu crește dobânda, s-ar putea ca readucerea inflației spre 3% de la 4,7% – 5%, cât este estimat maximul, să fie mai greu de realizat, ceea ce va induce un fior periculos în societate, în economie și în cadrul partidului de guvernământ, PSD.
Dacă inflația nu scade, și asta repede, economia și businessul se vor duce acolo unde este inflația, ceea ce în final va accentua și mai mult creșterea prețurilor și va duce în cele din urmă la o creștere a dobânzilor mai abruptă și mai dintr-o dată, care va lăsa senzația că lucrurile au scăpat de sub control.
Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu i-au transmis acum trei săptămâni o scrisoare guvernatorului în care i-au cerut explicații privind creșterea inflației și creșterea dobânzii de politică monetară de la 1,75% la 2,25% în numai două ședințe de politică monetară de la începutul anului.
Conform scrisorii și a corelațiilor analiștilor PSD, BNR nu ar fi trebuit să majoreze dobânda de politică monetară atât de rapid, având în vedere că Banca Centrală Europeană nu a operat nicio creștere până în prezent (inflația din Europa nu a crescut peste așteptări, ci dimpotrivă), și aproape nicio altă bancă centrală din regiune.
În aceste condiții, întrebarea lui Liviu Dragnea a fost de ce BNR a majorat dobânda, care a avut ca reacție imediată creșterea dobânzilor pe piața bancară, ceea ce a dus la plata unor dobânzi mai mari de către companii, persoane fizice și bugetul de stat.
BNR este responsabilă, conform statutului, de stabilitatea prețurilor, iar creșterea inflației, extrem de rapidă și abruptă (de la zero în prima jumătate a lui 2017 la aproape 5% în numai șase luni este foarte mult), pare să fie nejustificată, ceea ce înseamnă că BNR nu și-a făcut treaba, a lăsat să se înțeleagă scrisoarea lui Liviu Dragnea.
La remarca președintelui Klaus Iohannis de la întâlnirea cu premierul și ministrul Muncii că creșterea inflației anulează creșterile salariale promise de PSD prin programul de guvernare, Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, l-a trimis pe președinte la BNR să discute despre inflație.
Dragnea este nervos pe Isărescu și BNR că nu sprijină, cel puțin declarativ, programul de guvernare, ci dimpotrivă.
Conducerea BNR avertizează continuu despre creșterile salariale bugetare, despre lipsa investițiilor făcute de stat care afectează infrastructura și economia, despre derapajele fiscale ale guvernării, despre tensiunile de pe piața forței de muncă (salariile la stat au ajuns mai mari decât în sectorul privat și atunci toată lumea vrea să se ducă la stat, ceea ce lasă un gol pe piață pentru sectorul privat, care are nevoie de forță de muncă), ceea ce le dă apă la moară criticilor lui Dragnea și a programului de guvernare.
Creșterea inflației din ultimele luni este pusă de analiști pe seama politicilor guvernului de creștere a salariilor, de scădere a taxelor, de încurajare a consumului, care a fost satisfăcut mai mult de importuri și mai puțin pe seama politicilor BNR.
Dragnea a arătat direct că nu mai înghite acest lucru din partea BNR prin faptul că a cerut parlamentarilor PSD să nu participe la audierea conducerii Băncii Naționale în comisia de specialitate din Senat.
Isărescu și ceilalți opt membri ai Consiliului de Administrație al BNR, care au venit pentru prima dată împreună la o audiere, s-au trezit că dau explicații despre inflație, despre creșterea dobânzilor, despre aur în fața a numai trei senatori, dintre care doi s-au certat între ei, Florin Câțu, PNL, președintele Comisiei și fost economist la ING acum câțiva ani, și Daniel Zamfir, fost PNL, dat afară din partid săptămâna trecută, fostul președinte al Comisiei.
Prin faptul că nu a trimis parlamentarii PSD și ALDE la audiere, Dragnea i-a arătat direct lui Isărescu că nu se joacă.
Și de ce nu, i-a spus voalat lui Isărescu prin explicația dată de ce nu au participat la audiere parlamentarii PSD, că cei 28 de ani la conducerea BNR poate sunt deja prea mulți.
Daniel Zamfir, parlamentarul care a răvășit liniștea sistemului bancar și cumetria istorică dintre bancheri și politicieni (mulți dintre ei au afaceri și au luat credite) prin Legea dării în plată, prin propunerea legislativă de convertire a creditelor în franci elvețieni la cursul istoric, propune acum schimbarea legii și statutului BNR, prin modificarea unor paragrafe care să aducă posibilitatea unei răspunderi mai mari conducerii și directorilor din BNR în cazul în care unele decizii sunt contestate în justiție, iar cei care înaintează procesele au câștig de cauză.
Poate Daniel Zamfir vrea să propună și ceva schimbări în conducerea BNR, care pot să obțină imediat votul PSD și ALDE (încă nu se știe de ce parte a baricadei se află Călin Popescu-Tăriceanu în privința BNR).
După toate episoadele cu franci elvețieni, cu recuperatorii de credite, cu aroganța băncilor, nu știu dacă BNR, guvernatorul Isărescu, nu mai au aceeași favorabilitate.
Multă lume mizează că Isărescu și BNR au susținere externă puternică, Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană, piețele financiare externe, ceea ce înseamnă că șansele lui Dragnea de a-l ataca direct pe guvernatorul BNR sunt sortite eșecului.
Să nu uităm că Dragnea l-a schimbat fără probleme pe Mișu Negrițoiu, președintele ASF, deși acesta, fost președinte al ING Bank Romania și cu bune relații în afară, a fost susținut de Uniunea Europeană.
Dragnea a schimbat doi prim miniștri fără probleme, iar noul premier, noul guvern Dăncilă, PSD și cu ALDE la căruță sunt cu el „până la capăt”.
Liderul PSD nu va ține cont de Comisia Europeană, de Banca Centrală Europeană, dacă Isărescu va continua să critice programul de guvernare și derapajele induse macro induse de acesta.
Dragnea are de partea lui pe toți cei cărora le-a majorat salariile, fie la stat (1,2 milioane de oameni), fie în sectorul privat, prin creșterea salariului minim (cel puțin un milion de oameni), și pe cei 900.000 care trăiesc din chirii și au o fiscalitate de vis, plus cei 200.000 – 300.000 de români care au luat credite bancare și care au fost afectați de creșterea francului elvețian și chiar de euro, care sunt împotriva băncilor și a BNR.
Opoziția, fiind atât de slabă, nici nu contează în această ecuație.
Dacă Dragnea îl bagă în corzi pe Isărescu, cea mai tare nucă în care mulți și-au rupt dinții, arată că el conduce România, deși nu este nici la Palatul Victoria, nici la Cotroceni.
Indiferent de decizia BNR de miercuri, Isărescu va simți cuțitul lui Dragnea.
Cristian Hostiuc este Director Editorial al Ziarului Financiar