Prima pagină » Puterea Gândului » Pierdut premier. Îl declar nul

Pierdut premier. Îl declar nul

Pierdut premier. Îl declar nul
Între albă și neagră, dl. Ponta a ales simplu: alba-neagra, cacealmaua, manelismul politic, fuga de răspundere.

Am crezut la început că reprezentanta Departamentului de Stat american, doamna Victoria Nuland, nu a dorit să se vadă cu premierul României, dl. Victor Ponta. Că explicația privind „agendele” diferite a fost doar o scuză diplomatică a unui semnal mult mai grav: acela că Statele Unite și-au pierdut încrederea în Victor Ponta și că-i transmit clar acest lucru excluzându-l din program. Mi s-a părut o soluție bizară, brutală și total contraproductivă din partea unui diplomat american să nu vrea să se întâlnească cu prim ministrul unei țări în care Statele Unite au interese economice, militare și strategice.

De două zile toată lumea speculează pe marginea acestei „neîntâlniri” și a motivelor ei. Ziariștii noștri au aflat că ceea ce părea inițial o variantă greu de crezut – aceea că Victor Ponta a refuzat întrevederea – s-a dovedit în final adevărată. Astăzi, doamna Nuland, într-un briefing la sediul Ambasadei SUA, a lămurit lucrurile: „A fost, sincer, o întâmplare faptul că eu am putut veni în România într-o zi în care el avea alte obligații. Sunt încrezătoare că mesajele transmise ministrului de Externe vor fi transmise mai departe”. Prin urmare, oficialul american a dorit întâlnirea, „alte obligații” l-au făcut pe premierul român s-o contramandeze.

De data aceasta, gestul lui Victor Ponta nu li se mai poate părea eroic și demn nici măcar susținătorilor tezei neamestecului în treburile noastre interne („nu suntem o colonie care să dea raportul la Înalta Poartă americană”). Premierul ar fi avut posibilitatea, dacă ar fi acceptat întâlnirea, să îi prezinte oficialului american versiunea sa despre statul de drept, justiția băsistă și dictatura președintelui. Vizita doamnei Nuland vine în contextul în care întreg PSD-ul era foarte vocal în legătură cu aceste teme, în care presa guvernamentală reclama seară de seară abuzurile lui Traian Băsescu în justiție și în care premierul însuși striga din capul mesei că avem un al doilea caz Timoșenko. În loc să-și susțină viril poziția, dl. Ponta s-a ascuns sub ciucurii de la fața de masă, făcându-i pe suporterii săi din partid și din presă să se gândească pentru prima oară fie la lașitate, fie la trădare.

În realitate, dl. Ponta s-a găsit pentru prima dată într-o situație imposibilă. Dublul său limbaj, unul pentru extern, unul pentru intern, s-a blocat. Premierului i s-a înnodat limba. Ce i-ar fi spus oficialului american la întrebarea dacă Justiția este independentă în România: că este (cum a zis la Euronews) sau că nu este (cum a zis la RTV)? Între albă și neagră, dl. Ponta a ales simplu: alba-neagra, cacealmaua, manelismul politic, fuga de răspundere.

În condițiile în care nimeni la Palatul Victoria nu pare să aibă habar unde se află prim ministrul României, românilor nu le-a rămas decât să facă haz de necaz și să să speculeze pe marginea „acelor obligații” importante din cauza cărora dl. Victor Ponta a trebuit să părăsească urgent Guvernul. Potrivit unor martori, premierul a fost reperat, simultan, în mai multe locuri: pe o pârtie de schi în Austria, în București deghizat în Victor Slav, pe o insulă exotică jucând șah cu Elvis și pe o navă extraterestră unde și-ar fi donat trupul în numele științei universale. Se știe cu siguranță doar că, în locul unde se află, are acces la Internet, deoarece postează la intervale regulate mesaje de felicitare pe Facebook către diverși aniversați rămași în țară să țină steagul sus.

Nu vi se pare că totul este de-un absurd care atinge grotescul? Un imatur miserupist joacă v-ați-ascunselea cu o țară întreagă. Pe timpul nostru și pe banii noștri.

PENTRU COMENTARII, VĂ AȘTEPT PE PAGINA MEA DE FACEBOOK

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?