O arde și el gingaș pe facebook și pare a-l fi angajat pe consilierul de imagine al premierului român.
Ce spune David Cameron sub fotografia de mai sus: „Sunt într-un adăpost pentru refugiați din Liban și ascult niște povești de viață care îți frâng inima. Serviicile de ajutor din Marea Britanie depun tot efortul pentru a fi de folos”.
Mișcător! Parcă n-ar fi același personaj care privea chiorâș refugiații sirieni. Între timp și-a revizuit declarațiile, cu seninătatea cu care și-a corectat actul ratat din campania electorală: votați-mă, fiindcă succesul ar însemna „un moment decisiv pentru cariera mea”; pardon, pentru țara mea.
Cu inima frântă, premierul britanic a eludat regulile minime ale respectului: niciodată nu-ți arăți interlocutorilor talpa pantofului. În civilizația musulmană, pantoful e necurat. Cu atât mai mult talpa lui -o jignire să o exhibi public. (Vi-l mai amintiți pe ziaristul irakian care, în 2008 la Baghdad, a aruncat cu pantofii în Bush Jr.? A fost expresia supremului dispreț).
Chiar și atunci când își recuperează pantofii, după slujba de la moschee, musulmanii îi țin talpă pe talpă, cu mâna stângă (considerată și ea impură), înainte de a-i încălța, ca să nu-i ofenseze pe cei din preajmă.
Dacă ai obraz, nu pingea, respecți acestă cutumă.
Nu-l suspectez pe David Cameron că ar fi vrut să ofenseze pe cineva. Știu că pentru el, ca pentru alți lideri europeni, drama refugiaților din Siria, ca orice altă dramă, e o simplă oportunitate de imagine, bună să-ți frângă inima cât ține fulgerul unui blitz.