Plagiat, neplagiat, Ponta vrea un doctorat!

După cum văd, penibila acțiune o ia, mereu, de la capăt, ca „În ziua cârtiței” – „Întoarcerea plagiatorilor”, în traducere -, unde plagiatorul, țuțării săi și leșinăturile de postaci perverși – îl știu eu pe unul care a „plagiat” profilul altuia de Facebook, ceea ce mi se pare extrem de grav – vor să te convingă de faptul că ei sunt foarte deștepți, iar tu, popor român, extrem de prost.

Cât despre Ponta, omul e clar că e prins într-un ciclu mecanic de du-te-vino, din care nu mai poate ieși.

Prin iulie, 2012 – după ce fusese prins cu fofârlica, iar revista „Nature” insera, în ediția sa online, din 18 iunie, știrea că „premierul României, a fost acuzat că ar fi copiat secțiuni mari ale tezei sale de doctorat în drept din 2003 din publicații anterioare, fără să pună referințe exacte” -, omul nostru, revoltat față cu decizia Comisiei de etică a Universității București, al cărei verdict ferm fusese „plagiat”, spunea așa: „Potrivit Legii educației făcută de domnul Funeriu, singura decizie recunoscută este cea a Autorității Naționale de Cercetare Științifică, ANCS. Acea comisie – decimată în prealabil de interimarul Liviu Pop n.n. – s-a pronunțat definitiv, ieri, și decizia ei arată că nu există plagiat”.

După vreo doi ani și jumătate, în decembrie 2014, când, în principiu, „îți merge mintea la rece”, același dom” doctor ne anunța că tocmai îi ceruse Rectorului Universității București, printr-o scrisoare bine simțită, să-și ia doctoratul înapoi, că el s-a săturat.

„Stimate Domnule Rector, vă scriu pentru a vă notifica renunțarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea București.

Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult, încă din momentul apariției acuzațiilor publice cu privire la teza mea de doctorat. Nu am făcut acest lucru pentru că m-am considerat de bună credință în argumentele mele la momentul apariției contestării și nu am vrut să amestec planul pur profesional cu cel politic.

După ce voi părăsi viața politică îmi doresc să inițiez un nou demers doctoral, respectând toate standardele și cerințele de la acel moment (…) Pentru toate aceste argumente, vă rog să luați act, domnule Rector, de decizia mea de a renunța la titlul de doctor în drept”.

Adică: „Ia-l de pe mine, că-l desfigurez!”. Și mă mai iau și ăștia la judecată pentru furt intelectual.

Ei bine, la 24 august 2016, la alți doi ani de la scrisoare, Victor Ponta a decis să se lupte, pe viață și pe moarte, pentru doctoratul său plagiat.

În consecință, a depus o plângere la Ministerul Educației – după ce, în data de 15 iulie, fostul premier contestase decizia CNATDCU -, prin care cere revocarea Ordinului de Ministru, nr 4.662, din 1 august, în virtutea căruia i-a fost ridicat titlul de doctor – urmare a recomandării Consiliului, din 30 iunie.

Corect. În cazul său, este foarte corect… Dar halatu”, domnu” Ponta, halatu”! Cât e halatu”?! Sau, stați, că dumneavoastră nu purtați.