Prima pagină » Puterea Gândului » Planul de pace israeliano-palestinian, ultimele retușuri cu saudiții

Planul de pace israeliano-palestinian, ultimele retușuri cu saudiții

Planul de pace israeliano-palestinian, ultimele retușuri cu saudiții
Planul de pace israeliano-palestinian, ultimele retușuri cu saudiții. Editorial de Lelia Munteanu

Jared Kushner (ginerele prezidențial, care înte timp pare să fi re-obținut acces la informații sensibile), însărcinat cu rezolvarea problemei israeliano-palestiniene, și Jason Greenblatt, trimisul special al președintelui Statelor Unite în Orientul Mijlociu, se vor deplasa săptămâna viitoare în Israel, Egipt și Arabia Saudită. Scopul acestui nou turneu în regiune, care îi ocolește pe palestinieni, este (conform unui oficial al Departamentului de Stat) de a clarifica cu partenerii strategic câteva puncte din mult-trâmbițatul Plan de pace Trump. Apropo de parteneri strategici, Iordania nu figurează în traseul celor doi (acolo, ultimele două săptămâni au fost extrem de tensionate, cu ample proteste de stradă, regele Abdullah fiind nevoit să-și demită premierul și să facă promisiuni economice greu de ținut).

Ultima oară, surse foarte credibile din Administrația Trump  declaraseră că planul de pace e ca și redactat și urmează să fie  făcut public după Ramadan. La ora când scriu, Ramadanul s-a încheiat și va începe Bayramul. Cele mai recente informații dau ca sigur faptul că Planul Trump va fi, totuși, dezvăluit în cursul acestei veri, probabil în august. Timp destul ca Statele Unite să se pună de acord cu saudiții asupra ultimelor retușuri și să se asigure că premierul Benjamin Netanyahu nu va ridica obiecții la cele câteva concesii palide care, probabil, li se vor face palestinienilor. Pe de altă parte, consideră analiștii, prim ministrul de la Ierusalim e îngrijorat el însuși de momentul în care ar trebui să-i spună „nu” lui Trump (după mutarea ambasadei, acesta se bucură de o popularitate imensă în rândul electoratului Likud). Pe de altă parte, Netanyahu n-a fost și nu va fi niciodată bucuros să încheie un tratat de pace cu palestinieni, în oricare dintre variante (unul sau două state). Șansa de a se menține la putere și după alegerile care urmează  este tocmai instrumentalizarea politică a problemei palestiniene.

În fine, nici Kushner, nici Greenblatt nu inspiră încredere palestinienilor. Cei doi evrei ortodocși practicanți nu și-au ascuns niciodată susținderea pentru Israel, după cum nu-și pot ascunde lipsa de experiență diplomatică. Însă palestinienii nu mai au încredere nici în obiectivitatea Americii. Au exprimat-o ritos, după decizia-dictat a președintelui Donald J. Trump din 6 decembrie în legătură cu recunoașterea Ierusalimului.

Înalți responsabili de la Washington au declarat ieri pentru cotidianul „Haaretz” că promisul plan de pace conține doar premise pentru negocieri și că, în consecință, e astfel alcătuit încât să nu impună nimic. De asemenea, aceștia au informat că președintele Trump refuză să discute cu altcineva decât cu Mahmud Abbas, liderul de la Ramallah. Abbas e bătrân (83 de ani) și foarte șubred. (Este, ce-i drept, cel mai rezonabil interlocutor). Sursele au oferit asigurări Haaretz că Donald J. Trump privește Orientul Mijlociu cu aceeași atenție cum a făcut cu Peninsula Coreea, explicând strategia sa geopolitică prin raportare la cea de business (conform lui Amir Tibon, corespondentul publicației în Statele Unite): „Președintele a ridicat Trump Tower și ce a făcut apoi? A construit alte cinci Trump Tower-uri. Nu s-a oprit la unul singur”.

Recomandarea video

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?