PNȚCD moare, dar nu se predă
Întrucât tocmai am scris despre recentul gest electoral – declarația de susținere a candidaților PSD pentru Europa – al unor lideri de partide mici, pe care, personal, l-am perceput ca având tentă sinucigaș-politică (mai ales în cazul PNȚCD), aș vrea să aduc în discuție, comparativ, reacțiile imediate ale câtorva personalități ale formațiunii în discuție, în contrapondere cu reacția extrem de târzie a altor astfel de simboluri de partid.
Vorbind despre acțiunea liderului PNȚCD, Aurelian Pavelescu – cel puțin surprinzătoare -, de susținere necondiționată a „listei candidaților PSD” la PE (în condițiile în care nimic nu i-ar fi îndreptățit pe social-democrați, în consecința relaționării istorice, post revoluționare, cu partidul lui Corneliu Coposu, Ion Rațiu, Ion Diaconescu și ceilalți), trebuie spus că, imediat, aceasta a născut reacții vehemente, chiar dure, din partea figurilor reprezentative ale partidului.
Situație cu atât mai neașteptată, cu cât PNȚCD, aflat într-un profund con de umbră (ca să folosesc un eufemism), dacă nu chiar în debaraua istoriei, și-ar fi putut continua letargica stare și într-o astfel de situație.
Și totuși, au apărut reacții, la doar câteva ore de la eveniment.
Printr-un comunicat de presă, semnat de una dintre surorile Seniorului Coposu, precum și de alți foști colaboratori ai acestuia, Fundația Corneliu Coposu anunță că a luat act „cu stupoare și cu indignare” de unele declarații conform cărora PNȚCD ar fi semnat un protocol de colaborare cu PSD. Un partid care „pentru noi este, și a fost tot timpul, continuatorul ideologic al PCR, chiar dacă a fost silit de istorie să se manifeste într-un sistem democratic, și în orice caz continuatorul FSN, partidul-stat care a ajuns în 1990 la conducerea României printr-o cascadă de manipulări, îndreptate inclusiv și în special împotriva PNȚCD și a liderului său, Corneliu Coposu, despre care votanții FSN au fost convinși că mânca icre negre cu polonicul la Paris în anii în care, în realitate, se afla în închisoare pentru delictul de opinie, apoi în domiciliu forțat în pustietatea Bărăganului, apoi urmărit de Securitate pas cu pas, fără a ieși vreodată din țară înainte de 1990″.
Semnatarii mai precizează, în încheiere, că indiferent cum a reușit „un impostor” – Aurelian Pavelescu, n.a. – să pună mâna pe conducerea partidului, „el nu reprezintă spiritul creștin-democrat, și nici pe național-țărăniștii din istorie. (…) Așa-zisul protocol anunțat azi este lovit de nulitate în fața istoriei, care nu va reține numele celui care l-a semnat nici măcar la capitolul Curiozități”.
Și Alin Popa, președintele organizației județene Alba, atacă demersul lui Pavelescu, de ieri: „Negociem orice, dar nu negociem principii – așa cum spunea Corneliu Coposu. Creștin-democrația nu poate face alianțe pentru alegeri cu social-democrația care la noi este un socialism cu tente sud-americane”.
Sigur că am fost surprins de promptitudinea cu care figuri reprezentative ale PNȚCD au reacționat, încercând astfel să apere ce a mai rămas – în primul rând din spiritul creștin-democrației românești, atașată, după 1989, figurii remarcabile a lui Corneliu Coposu – dintr-un partid aproape apus.
La fel de surprins am fost, pe de altă parte, și de reacția, extrem de târzie de această dată, a fostul lider social-democrat Adrian Năstase, vizavi de modul în care conducerea din Kiseleff a întocmit lista cu candidații pentru europarlamentare: „Nu cred că este normal ca în aceste alegeri să nu participe Ioan Mircea Pașcu, un vicepreședinte al Parlamentului European. Eu cred că era necesar ca el să participe. Sigur, eu sunt în afară, comentez din când în când, nu înțeleg multe din lucrurile care se întâmplă, dar m-aș bucura ca PSD să demonstreze că are o strategie câștigătoare”.
Da. Exact asta remarcam aici, într-un comentariu mai vechi. Nici Adrian Năstase, nici Ion Iliescu, până la urmă, aproape niciuna dintre figurile importante ale PSD (mai puțin Ioan Rus), nu a avut curajul, forța morală – ba, chiar o anume notă de sensibilitate față cu istoria trecută -, de a-i trage de mânecă pe liderii la zi ai partidului, informându-i că arbitrarul în numirea oamenilor pe funcții conduce, iată, la apariția unor gafeuri politici de top internațional, gen Viorica Dăncilă, Orlando Teodorovici, Darius Vâlcov, Gabriel Leș, Daniel Breaz…
În asta se află, până la urmă, esența continuității și rezistenței fiecărui organism: în activarea, imediată, a anticorpilor.
Sigur, doar dacă organismele mai posedă așa ceva, în scopul izolării intrușilor.