Poate fi 2019 – anul revoluției politice românești?

Încă din anii ’90, societatea românească și-a dorit apariția unor partide autentice și a unor politicieni capabili să făurească România modernă. Lipsa acestora, a construirii unui motor funcțional, au dus la permanentizarea unei neîncrederi firești a cetățenilor în elitele politice ce s-au perindat la putere. Incapacitatea acestora, timp de 30 de ani, în a rezolva necesitățile primare ale unei societăți ce dorea și încă dorește un alt drum prin reforme în educație, sănătate, un trai zilnic decent, mai multă cultură, sport, o administrație eficiență, drumuri ș.a.m.d. a adus România anului 2018 în situația divizată în care se regăsește, cu peste 5 milioane de români plecați în afara granițelor pentru o altfel de viață și cu dese proteste de stradă.

Partidul, un motor al schimbării promis de la început, dar nefuncțional nici în ziua de azi

Încrederea românilor în clasa politică nu a arătat niciodată bine, nici măcar după revoluție, când aproximativ 14 milioane de români entuziaști de vremurile ce vor veni au ieșit la vot după căderea regimului Ceaușescu. Lipsa valorilor politice, a unor ideologii autentice, racordate la specificul românesc al momentului, a unor oameni cu studii în zona științelor politice și economice a determinat dezvoltarea unei clase politice false, neinteresate în a construi partide reprezentative și demne de a lupta pentru putere și guvernare în interesul României ci, doar de a-și crea o gașcă instituționalizată, formată exclusiv din indivizi loiali conducerii, aplecați spre compromis, dornici să-și investească averile dobândite rapid după revoluție sau să implice rețelele de influență, de multe ori interlope, pentru ca în final, ceea ce au investit, să li se întoarcă în mod sigur în buzunare sau în capital de imagine.

Din aceste considerente se trage istoric, haosul și lipsa de identitate al partidelor din România recentă. Cine își mai aduce aminte de promisiunile unora care au format Acțiunea Populară, Partidul Liberal Democrat, Partidul Solidarității Sociale, Forța Civică sau Partidul Liberal Reformator? Nimeni. Denumirile lor sunt doar o părticică a istoriei politice. În schimb, mulți dintre membrii lor, dintre cei care le-au condus sau au făcut parte din ele, sunt acum liberali convinși, social-democrați, conservatori, naționaliști, așa-ziși europeni ș.a.m.d.  Zeci și sute de partide s-au format, s-au aliat, au fuzionat sau au murit uitate în timp. Zeci și sute de politicieni au fost (și nu doar o dată) consilieri, primari, deputați, senatori și miniștri nu doar pe o listă de partid, ci – după cum a cerut timpul și nevoia de a face bani – și pe ștatele de plată ale altor partide.

De aceea, sistemul politic din România a suferit și suferă și în continuare la capitolul reputație și încredere. Așa cum arată acum, a adus și încă aduce beneficii doar celor care fac parte din el, pe cheltuiala cetățenilor pe care cred ei că îi reprezintă. Iar cetățenii se dezic. Drept dovadă este pragul stabil, din ultimii ani, de 10%, al nivelului încrederii populației în partidele politice.

Evenimentele cu implicații politice ale anului 2019, momente propice pentru declanșarea schimbării

2019 poate fi anul care să aducă schimbări politice majore, cu implicații în sfera socială și economică. Nu doar evenimente deosebite precum preluarea președinției de către România a Consiliului Uniunii Europene, alegerile Europarlamentare din mai 2019 și alegerile prezidențiale din noiembrie sau decembrie 2019 pot schimba sistemul politic românesc, dar și finalitatea unor demersuri al căror deznodământ se va petrece în lunile următoare – adoptarea sau nu a legilor justiției, posibilitatea chemării / condamnării României la Curtea Europeană de Justiție, parcursul și finalizarea dosarelor de corupție a celor doi președinți ai Camerelor, parcursul dosarului privind unele case deținute de familia Iohannis, alegerea procurorului șef al DNA, menținerea / revocarea procurorului general, noi alegeri la conducerea ICCJ și, foarte important, alegerea unui nou guvernator al Băncii Naționale.

Sub semnul întrebării, dacă se vor întâmpla sau nu, stă și organizarea de către Președinte a unui referendum pe tema anticorupției, a unui referendum propus de coaliția de guvernare pentru suspendarea Președintelui, o ordonanță privind amnistia și grațierea, intrarea în vigoare a legilor justiției, așa cum sunt dorite în momentul actual de coaliția de guvernare și – de ce nu? – o posibilă cădere a Guvernului, în cazul unei noi moțiuni de cenzură. Mizele majore, nu doar în 2019, ci și în 2020, țintesc spre alegerile locale din iunie și cele parlamentare din decembrie.

Cu o economie încă tânără și o clasă de mijloc fragilă, deciziile economice din ultimii doi ani de guvernare vor influența, la rândul lor, echilibrul scenei politice. Majorările de pensii și salarii (nefundamentate în plan economic, dar primite cu recunoștință de funcționarii publici și pensionari), apariția unor noi taxe și impozite, creșterile la benzină, motorină, electricitate; apoi inflația, creșterea dolarului și a monedei euro, ROBOR-ul și intervențiile tot mai dese de natură guvernamentală în sfera economică, fără consultarea sindicatelor și a mediului de afaceri, reprezintă o altă serie de ingrediente ce vor înclina de data asta și balanța instabilității economice, nu doar politice, a mulțumiților versus nemulțumiților, cu riscul de a declanșa, în final, revolte: la vot sau în stradă.

Noi proteste. O societate civilă nervoasă și tot mai implicată politic.

Cu o aversiune puternică față de toți cei din vechea gardă a politicii, societatea din România a dezvoltat deja în ultimul deceniu și aproape în fiecare an, simțul protestului. Românii au învățat să iasă în stradă pentru a-și apăra drepturile, libertățile și pentru a cere o altfel de politică. Datorită presiunii străzii, au căzut guverne, au fost întoarse legi în Parlament, au fost stopate politici guvernamentale. Și, la fel de important, au fost atrase privirile comunității europene și internaționale.

La ultimul referendum, sute de oameni au participat voluntari, pe banii lor, la monitorizarea procesului electoral. Amploarea protestelor de stradă ce vor veni nu poate fi dată decât ca reacție la forma și mărimea disprețului celor din guvern și parlament. Iar ce se întâmplă acum în Franța, poate fi urmărit și dat drept exemplu. Nu Macron poartă vina, ci anii de experimente și reforme eșuate pe umerii francezilor de rând.

Discursul public politic, unul din principalii factori declanșatori ai schimbării

Exacerbarea discursului public la orele de seară de pe la televiziunile prietene, a ordonanțelor emise pe furiș în miez de noapte, a rapoartelor redactate pe bază de acorduri politice, la care se adaugă nuanțele de factură naționalist-populistă, xenofobe, anti-europeane, plus inventarea unei lungi liste de dușmani și disecarea acestora în show-uri TV – jurnaliști, ong-iști, procurori și judecători, parlamentari europeni, ambasade, diverși filantropi, bancheri, corporații, protestatari, persoane LGBT etc – sunt factori declanșatori ce stau deja la baza dezvoltării revoltei și a disprețului în sufletul unei părți active a societății și clădesc la exprimarea dorinței de schimbare. O dorință de schimbare ce are cel mai puternic instrument de lansare și legare a comunităților – comunicarea online. Nu mai e nevoie de afișe cu lozinci lipite în piețe. Sunt suficiente date factuale comunicate prin aplicațiile telefoanelor mobile.

Revenind la întrebarea din titlu – poate fi  2019 anul revoluției politice românești? Răspunsul e da! Aspectele de mai sus au creat cadrul propice. E doar momentul ca în 2019, cât mai mulți dintre cetățenii activi și tinerii politicieni din partidele existente sau în curs de formare să-și arate dorința schimbării modului de a face politică.

Deja în Parlament, un partid tânăr format în 2015 – USR – este principalul actor din opoziție, poate nu ca număr, dar cu siguranță, în comunicarea publică. Pentru prima dată în România, formațiunea a organizat alegeri democratice interne pentru desemnarea candidaților la alegerile europarlamentare. Un alt partid, format în 2018, cu oameni cu valori apropiate celui deja parlamentar – România Plus, va candida și el la următorul scrutin și deja pune bazele unei organizații la nivel național.  În PNL, o grupare tânără și cu o viziune liberală progresistă caută sa facă o altfel de politică, cu adevărat liberală, față de actuala conducere ce eșuează în promovarea conservatorismului și – pe lângă asta – cu vechi probleme de credibilitate. Pentru prima dată în istoria recentă a partidului, PNL încearcă să facă o opoziție constructivă în Consiliul General al Bucureștiului și în unele comisii parlamentare – la finanțe sau pe legile justiției.

Pro România, partidul rupt din PSD al lui Victor Ponta, are toate șansele să crească exact în zona dorită – atragerea tinerilor (și nu numai) din deja mamutul PSD, pentru a propune un model nou social democrat în România.

Mișcările de mai sus sunt demonstrate și de ultimul sondaj IMAS, care situează PSD la 25,2% în intenția la vot, PNL la 26,1%, USR – 11,5%, MRI – 8,1%, ALDE – 9,6%, Pro România – 6,2%.

Apariția acestor mișcări nu va rezolva pe deplin încrederea cetățenilor în partide, dar dacă vor reuși să aducă mici schimbări în viața politică și socială, iar cetățenii vor simți beneficiile pe termen scurt și mediu, cu siguranță încrederea va crește la cote acceptabile. Competiția dintre nou și vechi la nivel politic are germenii unei revoluții politice. Ne așteaptă doi ani interesanți!