Pomana porcului la PDL

Pomana porcului la PDL
Publicat: 09/01/2013, 22:50
Actualizat: 10/07/2016, 11:13

După câte se pare, samuraii PDL, reinventați la Roman sau pe Facebook, și-au zis că e mai cinstită o pomană a porcului decât o resuscitare a animalului înjunghiat profesionist de cuțitul uselist. S-au grăbit să legene coliva dreptei dusă vremelnic la groapă de Vasile Blaga și s-au retras, ca la un semn, în așteptarea unor vremuri mai bune.

Până la urmă cine a omorât PDL-ul? Unii spun Traian Băsescu. Alții, Vasile Blaga. Adevărul este undeva la mijloc. Eșecul răsunător al democrat-liberalilor la alegerile din urmă cu fix o lună a confirmat, practic, epuizarea omului politic Traian Băsescu și incapacitatea PDL de a susține proiectul politic al acestuia.

PDL nu s-a prăbușit în mandatul de președinte a lui Vasile Blaga. În sarcina sa se poate reține faptul că, din rațiuni pe care el însuși le știe, a girat și chiar a fost parte la o serie de decizii care au perpetuat o evoluție toxică a PDL. Ajunși la guvernare ca o alternativă a unui sistem profund corupt asociat PSD, democrat-liberalii au sfârșit prin a face aceleași lucruri ca predecesorii lor. Au pedelizat administrația, și-au promovat oamenii de casă în funcții, au împărțit banii publici discreționar, au racolat primari și parlamentari, au fost în centrul unor scandaluri răsunătoare de corupție. Integritatea clasei politice în virtutea căreia au defilat la braț cu „oamenii noi” Monica Macovei, Cristian Preda și Sever Voinescu s-a concretizat în tragerea pe linie moartă a celor trei, ba chiar și cu o excludere, ce-i drept temporară, a lui Cristian Preda, pe motiv că face rău partidului prin declarațiile sale.

Toate suprapuse cu o criză economică severă care a impus luarea unor măsuri nepopulare – care, fie vorba, ar fi fost obligat să le ia orice partid aflat la guvernare – au avut un efect aproape fatal pentru PDL.

Toate acestea au coincis cu perioada în care Emil Boc a fost președinte al PDL, iar Vasile Blaga secretar general.

O rupere de ritm a încercat să impună în 2010 chiar Traian Băsescu care a sesizat că o menținere a lui Emil Boc în fruntea guvernului și a partidului este dezastruoasă în perspectivă. La vremea respectivă, Vasile Blaga a fost unul dintre aliații lui Boc în sensul că s-a regăsit printre cei trei-patru lideri ai partidului care nu au votat, în două runde impuse de Băsescu, împotriva premierului de la acea vreme. Momentul unei schimbări a fost considerat oportun abia un an mai târziu. Vasile Blaga a intrat în lupta pentru șefia partidului propunând continuarea proiectulului pe care Traian Băsescu îl pusese pe masă liberalilor în 2005, o construcție puternică de dreapta care să se consolideze în cei aproape doi ani cât mai erau până la alegerile, în care era de prevăzut că USL-ul, abia înființat la acea vreme, va fi un adversar redutabil. Planul a fost dat însă peste cap de intervenția deschisă a lui Traian Băsescu în favoarea lui Emil Boc, reevaluat peste noapte de baronii PDL și reconfirmat în funcție. Vasile Blaga a fost tras pe linie moartă, iar PDL a reintrat în rutină. Camarila democrat-liberală a rămas conectată la banii publici, iar deteriorarea nivelului de trai a fost dublată de afișarea unei suficiențe bătând spre aroganță. Un rol important în toată această scenă l-a jucat, alături de Traian Băsescu și Emil Boc – la nivel de percepție publică cuplul stăpân-slugă, care a luat măsuri împotriva poporului – Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale la acea vreme, cel mai bănos minister, și țintă a celor mai puternice atacuri din partea adversarilor politici. Indiferent de performanțele mandatului său, relația sa privilegiată cu președintele, dublată de afișarea unui lux indecent într-o perioada în care, fără explicații, românilor li se cereau sacrificii, a fost profund dăunătoare PDL.

Scandalul Raed Arafat, provocat de Traian Băsescu la începutul anului trecut, a echivalat pentru democrat-liberali cu o alertă de tsunami. Încercarea disperată de a mai salva ce se mai poate prin instalarea în ultimul moment a lui Mihai Răzvan Ungureanu la Palatul Victoria nu a putut opri valul de ură acumulată în ani de zile. Primii care au încercat să rămână la suprafață au fost parlamentarii și primarii care au sărit în barca USL, la fel cum au făcut-o când PDL-ul lui Emil Boc era pe val.

În aceste condiții dezastrul de la alegerile locale nu a fost decât o evoluție firească.

Varianta Vasile Blaga la conducerea PDL a fost una de sacrificiu. Nimeni rațional nu și-ar fi putut închipui că în doar cinci luni ar fi putut oferi o soluție miraculoasă de creștere a partidului. Singura ofertă pe care o putea face era o reconstrucție a dreptei în jurul PDL, ceea ce ar fi dat și posibilitatea unei selecții de cadre și a unei schimbări la față a partidului. Același proiect pe care îl propusese de altfel partidului cu un an în urmă. În acest sens, apariția ARD a venit firesc, însă foarte târziu, iar timpul scurt până la alegerile parlamentare a făcut ca scorul să fie previzibil.

Avea însă PDL o altă soluție? Unii s-au grăbit să spună că da și au cerut demisia rapidă a lui Vasile Blaga. În lipsa unui proiect, cu o renunțare a lui Vasile Blaga PDL ar fi repetat probabil istoria PNȚCD din 2000, când în urma demisiei conducerii partidul practic s-a dezintegrat.

Rămâne însă Vasile Blaga o soluție pentru PDL? Pe termen scurt, probabil că da. În condițiile în care reușește să mobilizeze partidul, atât cât a mai rămas, face loc la masa conducerii tuturor taberelor și poate atrage toate energiile de dreapta în jurul PDL. În acest sens, continuarea relației cu foștii parteneri din ARD – Forța Civică, Noua Republică și PNȚCD – este esențială, la fel cum este identificarea, dar și promovarea oamenilor care pot să aducă plus valoare partidului, la pachet cu retragerea în planul doi a oamenilor epuizați politic. Următorul pas ar fi impunerea unui candidat la prezidențiale, iar tandemul pe care l-a făcut cu Mihai Răzvan Ungureanu în campanie nu este o variantă de neluat în calcul.

Nimeni nu are pretenția că Vasile Blaga este singurul care poate salva PDL. Însă, uneori, cel mai important este doar ca cineva să țină lumina aprinsă.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Temperaturi atipice în următoarele patru săptămâni. O iarnă cum n-a mai fost de mult
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Al doilea vaccin împotriva variolei maimuței, aprobat de OMS