Ponta a pierdut procesul cu democrația

Publicat: 06/04/2015, 09:52

Avem în față un caz flagrant. Simplu, dar extrem de grav. După o astfel de decizie a unei instanțe, într-o țară în care cuvântul demnitate reprezintă ceva, ar fi urmată de o demisie. Dar când a avut România politicieni cu demnitate?

Ministerul care este obligat să asigure în țară ordinea prin respectarea legii, cu generalul de patru stele în fruntea lui, Gabriel Oprea, omul interesului național, a încălcat legea. Nu că a încălcat-o o dată, o încalcă în mod regulat, în dispreț, fără să schițeze vreo urmă de responsabilitate. S-a ajuns ca o instanță din Românie să oblige Guvernul Ponta și Ministerul de Interne al generalului Oprea să intre în legalitate. Procurorul și generalul au uitat că legea nu se negociază, ci se aplică, iar astea le-a impus-o o instanță din Cluj. Credeți că există vreo fărâmă de responsabilitate și demnitate să își asume această palmă primită din partea justiției? Credeți că alegerile se fac când vrea Guvernul sau când scrie în lege?

După bunul lor plac, având în spate o înțelegere politică care sfidează legea, Ponta și Oprea s-au gândit că nu trebuie să organizeze alegeri parțiale pentru mai multe Consilii Județene, primării și colegii de parlamentar. Era legea clară. Da. De ce nu o fac? Pentru că așa vor ei, nu există nicio explicație legală, ci doar multă vorbărie politică în loc de răspunsuri. Asta când premierul Ponta are chef să răspundă întrebărilor, că în cele mai multe cazuri nu mai are, respectul pentru presă lipsește total.

Cum nici legea nu prevede sancțiuni în cazul încălcării ei, de ce să se chinuie cei doi să aplice un principiu esențial democrației: organizarea alegerilor în termenul stabilit de lege?! Cine moare de dragul unui parlamentar în plus sau de faptul că nu e ales un nou baron? Doar nu iese lumea în stradă să protesteze că nu fac ei alegeri, nu e vreo știre de breaking-news, ci dimpotrivă, este ascunsă de televiziunile de casă.

Ponta și-a pregătit deja o serie de pledoarii că alegerile nu sunt utile, că nu are țara timp pentru ele. Cele cinci județe în care nu sunt șefi de Consilii Județene au împreună aproximativ 2,3 milioane de locuitori, puțin peste 10% din populația țării. Dacă Bucureștiul ar rămâne fără primar timp de un an și jumătate, oare ministerul de Interne s-ar gândi și analiza dacă trebuie să respecte legea sau ar aplica-o fără prea multă vorbărie?

Premierul Ponta suferă de o logoree de explicații, de ce nu ar trebui organizate alegerile, dar la un lucru simplu nu a răspuns: de ce nu respectă legea, care este clară.

A spus că nu organizează alegeri pentru că în Parlament se modifică legea electorală. Foarte bine, să o modifice, dar nu poți spune că până pregătești o lege nouă, cea în vigoare nu se mai aplică. Că le-ar organiza și că PSD-ul le-ar câștiga. Cu atât mai bine pentru partidul domniei sale, să le organizeze și să le câștige.

A motivat că țara nu poate sta mereu în alegeri, că în țara asta se mai și muncește. Premierul ar trebui să știe că într-o democrație se respectă și legea, se organizează și alegeri și oamenii și muncesc. Se pot face toate simultan. Nu poți contrapune munca nici respectării legii, nici principiilor democrației. Și în regimurile totalitare se muncește domnule premier, înțelegeți asta odată pentru totdeauna!

În februarie, l-am întrebat pe premier de ce nu respectă această lege clară. Răspunsul lui: asta este opinia dumneavoastră. Și a menționat că instanța este cea care va stabili dacă Guvernul său aplică sau nu corect legea.

Judecătorii au decis, în primă instanță, că nu este opinia mea, ci că aceasta este legea. Acum vă puteți apuca să respectați legea, să terminați cu războaiele inutile cu presa, să identificați responsabilii din Ministerul de Interne condus de generalul Oprea și să organizați alegerile. Legea e lege și este una pentru toți. Și pentru Ponta, Oprea, ca pentru oricare alt cetățean al acestei țări. Lege egală pentru toți, domnule premier! Vă asumați ceva vreodată, recunoașteți că ați greșit, că ați încălcat legea? Sau și acum este o făcătură de presă?

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Cartea de identitate, pe telefonul mobil! Un nou proiect al Guvernului
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
„De ce, Doamne, mi-ai luat sensul vieții?” Igor Cuciuc, distrus de durere după ce și-a...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Inteligența Artificială Generală este aici! Descoperirea făcută de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din...