Ponta e antipatic, dar și lui Iohannis îi lipsește ceva

În acest moment însă, singura asemănare cu 2004 este că PSD are aceeași cotă electorală. O șansă, dar nu suficient pentru ca PNL și PDL să furnizeze surpriza din urmă cu 10 ani. Ar fi cel puțin fantezist ca cineva să creadă că istoria lui Traian Băsescu, intrat în cursă la un 5,5% și ieșit câștigător în mai puțin de trei luni, îi poate fi aplicată acum cu succes vreunui prezidențiabil, fie el și Klaus Iohannis, care, cel puțin acum, are prima șansă pentru o nominalizare pentru Cotroceni. 

La prima strigare, mulți s-ar grăbi să spună că lui Klaus Iohannis îi lipsește spectacolul, că este incapabil să pună în scenă acele momente teatrale care, în istoria politică recentă a României, s-au dovedit a fi decisive. E adevărat, dar nu neapărat un dezavantaj. Cu o imagine mai puțin asimilată unui politician tradițional, lui Iohannis nu i-ar fi greu să strângă puncte și fără focurile de artificii pe care politicieni de tipul lui Traian Băsescu sau Crin Antonescu le-au aprins atunci când au fost încolțiți. Efectul unor atacuri sub centură ar putea fi similar celui pe care Traian Băsescu l-a declanșat atunci când a intrat în conflict direct cu Raed Arafat. Cu atât mai mult dacă Victor Ponta ar fi contracandidatul său. În jocul său de putere cu Crin Antonescu, premierul a pus umărul la construirea personajului „așa da” suprapunându-l imaginii primarului Sibiului, iar o schimbare radicală din acest punct de vedere, cel puțin pe termen scurt, nu ar fi credibilă. De aici însă până la câștigarea bătăliei este cale lungă, iar vulnerabilitățile nu trebuie căutate doar în tabăra adversă.

Câteva ar merita a fi luate în discuție:

EXTERNE Administrația SUA l-a sancționat pe un lider politic din GEORGIA /Blinken denunță ”subminarea viitorului euro-atlantic” pentru beneficiul Rusiei

21:03

POLITICĂ Crin Antonescu: „Nu am sprijinul lui Trump, dar este și o parte BUNĂ în acest lucru”

20:54

1. PNL și PDL se află în plină negociere pentru fuziune. Cel mai probabil aceasta va avea loc după alegerile prezidențiale. Tehnic e aproape imposibil să se întâmple mai devreme. Dincolo de festivismul anunțului făcut de Crin Antonescu și Vasile Blaga, tensiunile există și oricât de frumos ar suna „dreapta unită” aceasta nu este ușor digerată în teritoriu unde, de cele mai multe ori, orgoliile sunt mai mari decât la centru. Pedeliștilor le e greu să-i reevalueze peste noapte pe liberalii care până ma ieri măturau tovărășește cu pesediștii la braț, ba mai mult să le facă loc la masa unde și așa scaunele sunt puține. PDL, cu o structură articulată în teritoriu, va emite pretenții, iar PNL va încerca să-și conserve avantajul celor trei procente în plus, la ultimele alegeri, dar și al celor 14 șefi de CJ-uri, de șapte ori mai mulți decât pedeliștii. În acest context, amânarea fuziunii nu face decât să prelungească o eventuală luptă pentru supremație în noul partid și va fi o provocare majoră cu care prezidențiabilul dreptei se va confrunta. Cât ar fi în măsură Klaus Iohannis să gestioneze o asemnea situație? Deocamdată, domnia sa a recunoscut că nu-i prea știe nici măcar pe colegii săi liberali din teritoriu.

2. Nici în PNL lucrurile nu sunt pe deplin tranșate. Propulsat în pole position de retragerea lui Crin Antonescu, Klaus Iohannis este, mai degrabă, beneficiarul unei euforii de moment. Deși vorbește insistent despre planul său prezidențial, acesta este în momentul de față total necunoscut, la fel și echipa pe care o vede susținându-l. O astfel de incertitudine este exact lucrul de care nu are nevoie un partid în an electoral, când sensibilitățile sunt accentuate.

3. Lansarea timpurie în cursa pentru prezidențiale îl expune pe Klaus Iohannis unui război de uzură. Până acum, primarul Sibiului a făcut față atacurilor, departe de a fi însă unele consistente. Odată cu apropierea alegerilor acestea însă se vor intensifica, iar răspunsurile monosilabice la care s-a rezumat pentru moment Iohannis nu vor fi suficiente. Istoria sa nu oferă garanția unui încasator/luptător de cursă lungă, neexistând în acest moment garanția că nu va repeta istoria lui Theodor Stolojan, și el o speranță la vremea respectivă, dar care a cedat înainte de a-și vedea numele tiprit pe buletinul de vot.  Or, inconstanțele din ultima perioadă ale lui Klaus Iohannis – nu demisionez/ demisionez sau vreau/nu vreau președinte – nu îi sunt în avantaj, ceea ce-i face pe unii deja să invoce o posibilă revenire a lui Crin Antonescu.

4. Klaus Iohannis nu este genul de politician care să mobilizeze mulțimile doar aparând în mijlocul pieței. Nici gradul de notorietate nu-l ajută, iar timpul rămas până la alegeri este insuficient pentru a-și atinge potențialul maxim. Amânarea sau lipsa unei oferte consistente care să provoace dezbatere, să polarizeze  și care să compenseze acest deficit, îi reduc șansele. În cazul său câteva băi de mulțime organizate de partid vor fi ineficiente, atâta vreme cât în stația de autobuz se pierde în mulțime, fără a fi recunoscut.

5. Dintre toate, în acest moment, Traian Băsescu și PMP par a fi cea mai mică amenințare pentru o candidatură a lui Iohannis la președinție. După instalarea Elenei Udrea la șefia Mișcării Populare și lansarea lui Cristian Diaconescu în cursa pentru Cotroceni, calculele par a fi făcute doar pentru turul al II-lea, când acel dezamăgitor 7 la sută obținut de oamenii lui Băsescu la europarlamnentare ar putea deveni relevant. Până atunci, „independența” președintelui față de planurile nou-anunțatului mare partid al dreptei nu îi este decât în avantaj. Pentru că orice asociere cu Traian Băsescu, încă depozitar al unei imagini negative, i-ar putea transfera din procente către tabăra adversă. Rămâne însă de văzut dacă președintele va încerca o ultimă lovitură de palat prin regruparea celor care nu au avut loc la masa PNL-PDL sau va rămâne la pronosticul că rocada Antonescu – Iohannis este una „distrugătoare” care îi va trimite la coșul de gunoi atât pe ex-liderul PNL, cât și pe Victor Ponta.