„Pontannis” și strada anti-drujbă

Marșul de trei ore care a scos la București vreo 5.000 de oameni în stradă, la ora lui cea mai puternică, între Guvern și Cotroceni, i-a activat rapid pe cei doi principali actori politici împotriva cărora s-a strigat „nu tăiați copacul, că vă rupem capul” sau „un copac de mai tăiați, o s-ajungeți spânzurați”, care și-au dat drumul la PR, pliindu-se abil pe moment.

Președintele Klaus Iohannis („Mafia defrișează, Iohannis protejează”) a tranșat problema scurt, cu ajutorul singurului său instrument de lucru căruia i-a deprins butonul „turbo”, cel de reacție rapidă: pe Facebook, chiar în timpul protestului. A închinat un CSAT mulțimii, umplut cu promisiunea că „vom stopa fenomenul” și că tăierile de păduri tocmai au devenit o „gravă problemă” de sigurață națională și în opinia sa (probabil nu i-au ajuns până acum la urechi documentele Curții de Conturi, DNA, SRI, etc.). 29.000 de persoane au apreciat asta, printr-un click. Nu și cei din stradă, din ce am văzut la marș.

Prim-ministrul Victor Ponta („Jos Ponta, că pădurea nu-i a ta, nici a lu” mă-ta”) a născocit și el duminică o piruetă: a scos de la naftalină un raport al Corpului de Control al Guvernului, vechi de 4 luni, în care arată că Guvernul a sesizat DNA cu privire la 52 de posibile fapte penale legate de tăierea pădurilor din 5 județe din România. Pe această performanță a reacției întârziate, de 4 luni, chiar și Iohannis poate fi invidios. Dar, nu-i așa, și Ponta se-arată simțitor la fenomen.

Totuși, reacțiile de PR mirositoare ale celor doi nu sunt prea de condamnat, căci și reacția protestatarilor a avut defazările ei. Schweighofer Holzindustrie taie lemn în România de 12 ani, Codul Silvic a fost adoptat în urmă cu două luni și jumătate, Klaus Iohannis a respins legea acum o lună și 10 zile. Flama străzii s-a aprins abia acum, pe 9 mai. De ce? Pentru că abia acum se adăugase și ultimul ingredient. Câțiva activiști de mediu au descoperit că atât Klaus Iohannis, cât și austriecii de la Schweighofer Holzindustrie au avut o obiecție similară la Codul Silvic: pragul de 30% impus companiilor la cumpărarea sau procesarea unei specii de copac din pădurile României. Unu și cu unu fac doi: Iohannis, cumpărat evident de austrieci, ne vinde țara și aurul (verde, de această dată, spre deosebire de aurul galben pe care Ponta îl vindea la pachet cu țara, în 2013, canadienilor).

Ce a înțeles strada, sau mai degrabă ce s-a înțeles că a înțeles media manifestanților de sâmbătă? Unii au înțeles că președintele Klaus Iohannis, după cum îi arată și numele, ne vinde țara și pădurile austriecilor, care tot un fel de sași sau nemți or fi și ei. De altfel, Iohannis a fost ținta inițială a protestului, oricât au dres-o ulterior organizatorii, subliniind pe Facebook și strigând la portavoce că protestul este apolitic și că toate partidele politice sunt pătate până în gât de seva copacilor tăiați ilegal și fără creier.

Nu a contat că legea ieșită din Parlament era plină de bube (relaxarea condițiilor de construcție în păduri, de scoatere a pădurilor din fondul forestier național, reîmpădurirea devenea o chestiune vagă în sarcina statului, casele de vacanță primeau 50 de metri pătrați în plus la dreptul de a răsări într-o pădure sau micii proprietari de păduri puteau tăia după cum îi duce capul propriile păduri) și că mai bine că Iohannis a respins-o.

A contat că președintele s-a concentrat pe argumente economice, de concurență, unul dintre ele fiind acela că un prag de 30% la exploatarea unei resurse ar putea fi considerat anticoncurențial. Normal, la fel li se părea și austriecilor de la Schweighofer Holzindustrie, care nu ar mai fi putut să exploateze doar brad, pin și molid, așa cum o fac în prezent, ci ar fi trebuit să-și caute 70% alte specii de copac pentru lemn.

Unii au înțeles că Victor Ponta e de vină, pentru că modificările la Codul Silvic au fost inițiate în Parlament de PSD. Prea puțini cred că au înțeles că tot familia PSD, al cărui reprezentant la cârma țării este acum Victor Ponta, este de vină pentru că austriecilor de la Schweighofer Holzindustrie li s-a permis, pe vremea lui Adrian Năstase (2003) să aibă un contract privilegiat, pe 10 ani, cu Romsilva. Totuși, cuiul lui Pepelea – pragul de 30% care i-a inflamat pe toți protestatarii, a ieșit din pixul parlamentarilor PSD, iar asta este văzut ca un lucru bun, menit să pună o limită defrișărilor.

Cui pe cui se scoate, căci nici Iohannis nu a știut să explice convingător de ce trebuie desființat acest prag de 30%, nici Ponta nu a știut să profite de pe seama lui.

Rezultatul măsurătorilor de zgomot: la Cotroceni s-a strigat mai cu furie decât în Piața Victoriei, chit că organizatorii au fost fair play politic și au afișat un banner cu „Ponta și Iohannis împreună pentru otrăvirea României”.

De la protest, cum se întâmplă mereu, nu au lipsit accesoriile cu sclipici: „dacii liberi”, cărora pădurea le e frate, anti-capitaliștii („Colonia România, raiul corporațiilor prăduitoare”, „Capitalismul corporatist, cancerul societății”), anti-democrații („Democracy is a lie”), mult prea ortodocșii, mult prea românii sau unitarienii cu Basarabia. Și un bătrân îngrijorat de urșii polari.

Ca și în toamna lui 2013, o problemă majoră de exploatare a unei resurse în România – pădurile, aurul, petrolul – a fost încadrată într-o rețetă menită să scoată lumea la protest, cea care bate monedă pe anti-corporatism combinat cu un pic de naționalism. Rețeta a lăsat pe dinafară multe, ca și în 2013: că defrișările au început masiv de acum 20 de ani, nu de ieri, că există mii de alte firme care taie copaci la greu, iar austriecii sunt doar cei mai vizibili (mai sunt alte două mari firme austriece care concurează cu Schweighofer Holzindustrie în România), că reprezentanți ai tuturor partidelor au perpetuat și uneori s-au implicat activ în tăierile masive de păduri sau în retrocedările ilegale de păduri.

Au existat oameni care păreau că înțeleg anvergura problemei, însă ei au fost eclipsați de echipa de show a Uniți Salvăm și de rețeta lor. Dar de n-ar fi (show), nimic nu s-ar povesti, iar asta contează. Ce trebuia înțeles, s-a înțeles, până la urmă, vorba unor fete de 20 și un pic de ani, care au cărat mândre un cearșaf pe care scria negru pe alb: „Nu mai tăia copacii, coaie, respirăm același aer!”.