Personajele astea trebuie adunate de pe coclaurii unde pupă moaștele democrației și așezate în fața unui ecran imens. Nu ca să se uite la „Cel mai iubit dintre pământeni” – ar crede că e vorba despre ei. Ci ținuți să privească filmul ultimilor zece ani:
La început, înainte de generic, din hăul ecranului negru, se aude un hăhăit înfundat. Apoi imaginea se luminează treptat, până la incandescență. Trece un car alegoric, prin mijlocul unei mulțimii în delir de interpretare. În vârf, tronează Mazăre, adevăratul Mazăre, îmbrăcat jumate în Caligula, jumate în Marc Aureliu, cu ochelari de soare. Jur-împrejurul lui: pensionarele pe care le ține pe ulei (de floare). Printre picioarele lor, se încurcă câțiva lemurieni maidanezi de Madagascar, crescuți pentru ouă. Mai încolo – o barieră de Mamaia, prin care face du-te-vino șeicul Habtur, plătind cu dromadere peșin. Carul e tras de procurori de la deneaul local. De-a dreapta și de-a stânga, pedestră – armata din cartierul de tablă, scoasă din teracotă.
Treaba e cu happy-end, din moment ce, în ultima secvență, din coșul cu rufe murdare al unui familist de pe platforma carului alegoric iese un hăhăit sănătos, iar pe ecran chicotesc două cuvinte: Koneț Filma.