Preafericirea prostituatei de serviciu

Publicat: 12 12. 2015, 23:17

Și astfel, mi-am amintit de emanația moral-preoțească, vizavi de problemă, produsă de reprezentanții Patriarhiei Române, în urmă cu ceva timp: „Atunci, dar și astăzi și oricând, Patriarhia Română va avea același punct de vedere legat de legalizarea prostituției. Instituțiile statului și legile au menirea să apere demnitatea persoanei, instituția familiei și valorile vieții sociale. (…) Demnitatea persoanei, instituția sacră a familiei și moralitatea publică sunt complet ignorate de autorii acestor inițiative legislative. În consecință, Patriarhia Română respinge propunerile de dezincriminare a prostituției”.

Declarație care m-a făcut să-mi pun întrebările de mai jos.

E mai bine, Preafericită Biserică, să-ți vadă preoții, la marginile drumurilor patriei, indiferent de timp, anotimp și starea vremii, pe ferestrele merțanelor de serviciu, femei de toate vârstele, înfățișările, și în toate posturile, umilite de pești, torturate de cocalari, jefuite de interlopi, luate cu japca și scoase la produs – pe câțiva lei pentru ele, pe câteva milioane, pentru ei?

E mai bine preafericiți părinți ipocriți – căci n-am văzut vreunul coborât din biserică lângă astfel de fiice ale parohiilor lor, ca să le asculte, să le spovedească, să le îndrume -, să știți că prostituția ilegală e la superofertă în România și să vă faceți că habar n-aveți de existența ei? Implicit de viețile femeilor care o practică?

Vă rabdă Dumnezeu, așa prefăcuți, cum trăiți, când, practic, prevalându-vă de gândiri vetuste, de ev mediu, vă învârtoșați bisericește, susținând că prostituția controlată, legalizată, e împotriva moralei creștine și a familiei, fără să fi luat însă, vreodată, atitudine împotriva celor care își permit să mențină femeia în cel mai abject sclavagism „modern” pe care, implicit, îl acceptați, ignorându-l?

Dar voi, parlamentari, înrudiți, uneori, cu fetele de care vorbesc – prin critica aplicată politicii, precum că nici ea n-ar fi o „femeie” perfect onorabilă -, cine sau ce vă împiedică să conduceți spre lumină (chiar roșie fiind ea) această „activitate”, – legalizată încă de pe vremea perșilor, poate mai devreme -, precum voi înșivă stați, fără remușcare, în lumină?

E mai bine să moară aceste femei de SIDA, de sifilis, de cancere, de alte boli cumplite – pentru că fățărnicia voastră indolentă le condamnă la exploatare fără teamă și prejudecăți?

E mai bine să nască tot felul de copile, de la 12-13 ani, pentru că nu există educație sexuală, dacă nu una teoretică, în școli, măcar una practică, „de bordel”, exersată ca debușeu al energiilor sexuale înmagazinate de tineri adolescenți, uneori prea egoiști, ca să-și mai imagineze consecințele actelor lor în viața prea tinerelor iubite?!

E mai bine să existe copile mutilate, fizic și psihic, consecință a nevrozele deviante ale unor adolescenți-violatori?

E mult mai bine, ca, în locul statului, prețul prostituției să burdușească buzunarele crimei organizate?

La urma urmei, fiecare femeie sau bărbat face ce crede de cuviință cu trupul lui, câtă vreme nu se situează în afara legii, din punct de vedere social, implicit economic, câtă vreme e cu taxele la zi, și cu controlul medical efectuat.

Altminteri, această ipocrizie a Bisericii, nu mai puțin a unor parlamentari prefăcuți, mă duce cu gândul la prezervarea, cu bună știință sau nu, a beneficiilor tuturor grupărilor oculte, care continuă, nestingherite, să facă trafic criminal, cu ființe umane.

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT PE PAGINA DE FACEBOOK – MARIAN SULTĂNOIU