Predecesorul lui Netanyahu (16 luni de pușcărie), despre Bibi: „Puțin mov în păr, puțin fixativ…”

De formație juridică, Ehud Olmert are la activ câteva performanțe: a fost, în 1973, cel mai tânăr membru al Knesset-ului, a reușit în 1993, să câștige primăria Ierusalimului, luptându-se cu legendarul Teddy Kollek, a fost unul dintre prim miniștri cei mai răsfățați de presă și simpatizați de public, dar și primul premier din istoria Israelului care a ajuns după gratii, ca urmare a celui mai mare scandal de corupție din toate timpurile având ca protagonist un demnitar. Pentru el, la Matisyahu, cea mai blândă închisoare din Israel – unde a fost încarcerat 22 de luni fostul ministru de Interne, Aryeh Deri, și unde a zăcut din 2011 în 2016 fostul președinte Moshe Katsav – s-a construit o aripă specială (Aripa 10), unde din februarie 2016 a fost încarcerat timp de 16 luni, alături de niște colegi de celulă bine selecționați. Sentința fusese de șase ani, dar Olmert s-a liberat pe cauțiune în iulie anul trecut. Admițând că a făcut și „greșeli”, n-a recunoscut niciodată acuzațiile:

„Mă întreb, iarăși și iarăși, dacă toate astea au fost necesare, dacă au fost inevitabile. Am comis o eroare atât de mare, în oricare dintre etapele carierei mele, care să fi stârnit prăbușirea mea din cea mai râvnită poziție publică la statutul de prizonier?”. (Ehud Olmert are 72 de ani și interdicția de a mai ocupa o funcție timp de 7 ani).

Interogația aproape shakespeariană de mai sus face parte din cartea de memorii pe care a scris-o în pușcărie și din care cotidianul Yedioth Ahronoth (a cărui editură o tipărește sub titlul B”guf rishon – „La persoana întâi”) a publicat câteva excerpte.

B”guf rishon are deja o istorie de controverse. Autorul a fost cât pe ce să-și mai ia o pedeapsă pentru divulgare de secrete de stat (poliția a făcut percheziții la editură și la locuința redactorului cărții). Instituțiile specializate ale statului s-au sesizat ca urmare a celor două pagini în care e relatată bombardarea reactorului nuclear sirian de la Deir Ezzor, care s-a petrecut în toamna lui 2007, pe timpul mandatului său de premier. (Atacul nu a fost niciodată recunoscut oficial de Israel). Alte controverse suscită în aceste zile referirile la unul dintre predecesorii săi și ministru al Apărării în Guvernul Olmert, Ehud Barak, precum și la succesorul său, Benjamin Netanyahu.

Despre Ehud Barak, prim ministru între 1999 și 2001, cel mai medaliat general al armatei israeliene, povestește un episod de campanie. Reacția lui Barak (76 de ani) – care a devenit un redutabil polemist pe rețelele de socializare – a fost furibundă. Generalul nu l-a scos din „hrăpăreț” și „mincinos atestat de Inalta Curte” (trimitere la faptul că, acuzat de luare de mită și obstrucționarea Justiției, în fața evidențelor Olmert a negat în permanență tot).

Câteva paragrafe acide îi sunt dedicate celui care în 2009 i-a urmat în funcția de prim ministru: Marele Bibi, căruia săptămânile trecute îi transmitea sfatul de a demisiona, fiindcă anchetele penale nu-i vor permite să se concentreze asupra problemelor țării. Portretul pe care i-l face e dincolo de pamphlet: „Puțin mov în păr, puțină urzeală de meșă, puțin fixativ cât să oprească șuvițele să future în vânt, un zâmbet și o mișcare a mâinii repetate în oglindă de zeci de ori”. La Sara (fostă stewardesă, actualmente psiholog pediatric, angajată a administrației din Ierusalim), se raportează cu sarcasm, după ce declară că nu va spune despre ea toate lucrurile „jenante” pe care le știe: „E suficient de zis că, spre binele copiilor din Ierusalim, doamna Netanyahu greu se arată pe la serviciu”.

Aștept memoriile lui Ehud Olmert, nu pentru picanteriile pe care le conțin, ci pentru că a fost, între altele, artizanul celui de-al doilea război din Liban.