Premierul hingherește Parlamentul
O țară întreagă a văzut cum vajnicii protestatari, minerii negri în cerul gurii, porniți să rabde de foame în adâncuri ca să se înceapă săpăturile la Roșia Montană, s-au dus repejor acasă, de parcă abia așteptau să vină premierul Ponta să le dea liber.
Mai să crezi că dl Ponta le-o fi spus că de mâine Gold Corporation poate să dea drumul la utilaje, ceea ce ar fi fost în cel mai bun caz o minciună sfruntată: nu premierul decide în legătură cu proiectul, ci Curtea Constituțională și Parlamentul, așa cum de altfel a dorit cu tărie d-sa.
Dar dl Ponta i-a scos și s-a scos mult mai ieftin: cică o să se ducă el peste parlamentari, o să aducă el comisia specială parlamentară și o s-o bage la Roșia în mină, să le dea chenzină.
În felul acesta, V. Ponta a câștigat un capital de imagine mai prețios decât aurul în România de azi: autoritate. O marfă rară în condițiile disoluției continue a autorității din România în ultimii 15 ani. Fără să recurgă la forțe de represiune, prin simpla prezență și deschidere a gurii, a reușit să-i potolească pe greviști. Asta face o impresie puternică, dar e posibil ca și alți oameni, aflați în situații mai grele decât cei de la Roșia, să strige și ei „Ponta e soluția!” și să-l aștepte să-i rezolve.
Ca și cum la Roșia Montană ar fi rezolvat ceva…
Prețul acestui câștig de imagine al dlui Ponta e sumbru. Cum adică, premierul României se duce „peste Parlament”, dă buzna în ședință și îi aduce, cum, cu hingherii, la Roșia?
În 1991 au năvălit minerii în Parlament ca să se facă legile așa cum voiau ei.
Dl Ponta a comis, verbal, același lucru, afișând o poziție personală de forță față de Legislativ, o atitudine populist-totalitară încremenitoare, o batjocură antidemocratică la adresa statului de drept.
Parlamentul se va duce la Roșia Montană dacă și când va hotărî acest lucru, nu când îl ia pe sus premierul Ponta. Însă lipsa de scrupule cu care tânărul prim-ministru folosește o asemenea otravă de cuvinte mie, unul, îmi dă fiori.