Premiile Caligula 2018. Multinaționalele și ONG-urile mă-sii
Prima zi de joi din luna ianuarie era dedicată, în mod tradițional, spectacolului de decernare a Premiilor Caligula. Modeste în sine, premiile anuale aveau o încărcătură simbolică, reprezentau o recunoaștere a unor merite deosebite în bunul mers al activității spitalului.
Am primit misiunea de a prezenta show-ul în prezența unui public numeros, avizat și foarte gălăgios. De ce să mint, cu câteva clipe înainte de a ajunge la microfon mă năpădiseră emoțiile.
A venit și momentul. O invit pe doctorița Gabriela să deschidă festivitatea de înmânare a premiilor Caligula. Nu este tocmai în apele ei. O văd cum se ridică încet de la masă, își aranjează sutienul din mers și-i aruncă președintelui Liviu o privire care se putea converti ușor într-un pumn în plină figură. Zâmbetul bărbatului aduce mai degrabă cu un mârâit; se foiește în scaun de parcă ar avea un aruncător de grenade sub fund și s-ar strădui să caute cel mai nimerit unghi ca să lovească ținta.
Senină ca o puicuță dusă la abator, Gabriela vine la microfon. Îi dau diploma cu numele câștigătorului și o îndemn să spună câteva cuvinte. Se uită spre public dezorientată. Își tapează părul cu o perie Wella înainte de a deschide gura:
– Premiul Caligula 2018 și diploma „Am pus tunurile pe ei” pentru merite deosebite în reprimarea manifestației din 10 august se acordă doctoriței Carmen. Felicitări!
De undeva din fundul sălii, câștigătoarea premiului se îndreaptă spre scenă agale. Poartă cască de jandarm și ține în mână un baston gros, din cauciuc negru și dur (cum altfel să descriem un baston decât „gros, negru și dur”?!). Când ajunge în dreptul Gabrielei, scoate din buzunar spray-ul lacrimogen și pulverizează un jet în ochii femeii, care cade cu zgomot în spatele scenei, printre cutii goale de medicamente.
Doctorița Carmen mă privește ca și cum aș merita același tratament, însă ezită. Ajunge, în schimb, la microfon.
– Mulțumesc pentru premiu, simt că îl merit pe deplin. Îl dedic jandarmilor anonimi care și-au rupt bulanele pe coastele pacienților exaltați, plătiți de miliardarul filantrop…
Huiduielile și fluierăturile o forțează să-și întrerupă discursul. Profit de moment ca să intervin:
– Și acum, apropo, îl invit pe miliardarul George să ofere următorul premiu. Îl rog să poftească pe scenă.
Încadrat de două gărzi de corp (două lesbiene, foste agente Mossad), miliardarul filantrop își face loc prin public aruncând dintr-o sacoșă Mega Image bancnote de 100 de euro. Pacienții se încaieră, se bulucesc să-și îndese în pijamale cât mai mulți bani.
Într-o engleză impecabilă (care ar fi făcut-o invidioasă inclusiv pe conservatoarea Theresa), George citi de pe foaie scurtul său discurs.
– Am onoarea să le ofer premiul Caligula 2018 și diploma „Familia tradițională versus familia europeană” doctorilor Jean-Claude și Frans. Congratulations, folks!
Intervin rapid pentru o mică precizare:
– Cei doi premianți nu au putut ajunge la București, însă ne transmit chiar acum pe Skype un mesaj de la Bruxelles. Să-i urmărim.
Imaginile sunt proiectate pe ecranul alb din spatele meu. Jean și Frans apar în pijamale, într-un pat matrimonial deasupra căruia atârnă tabloul lui K. Marx. Doctorul Jean-Claude vorbește primul în fața camerei video:
– Dragi pacienți români, premiul Caligula ne onorează în egală măsură atât pe mine, cât și pe Frans. Cineva spunea că fiecare familie are propriul drob de sare. Noi ne temem aiurea de tradiții, voi vă temeți aiurea de progres. Să nu lăsăm drobul de sare să ne despartă. Vă iubesc, love you so much!
Jean-Claude ne trimite bezele, apoi se întinde să-l sărute pe Frans înainte ca transmisia în direct să se încheie brusc. Simt nevoia unei pauze de relaxare. Le fac semn concurenților de la Pacienții au talent să intre în scenă. Numărul lor de rezistență psihică are mare priză la public. Se lovesc reciproc cu ciocanul peste laba piciorului și își scot dinții cu patentul. Opresc măcelul ca să-i anunț pe următorii invitați.
Doctorii Florin și Șerban ajung lângă mine împreună cu Klaus, urmează să se premieze reciproc în atmosfera incendiară din cantina spitalului.
Primii doi fac un pas în față, iar Florin vine la microfon.
– Doi-zece, doi-zece, se aude? Deci premiul Caligula 2018 și diploma „Statul Paralel s-a făcut cam mititel” se acordă lui Klaus. Fără felicitări, că nu are niciun merit. Dimpotrivă.
La rândul său, Klaus îi dă un brânci lui Florin. De la înălțimea lui, se străduie să-i domine pe cei doi doctori. Li se adresează pe un ton superior (gen Napoleon în plină glorie):
– Mersi, nu trebuia să vă deranjați, copii. Vine imediat și rândul vostru. Premiul Caligula 2018 și diploma „Grațierea se face, nu se discută” se acordă doctorilor Florin și Șerban, groparii Justiției și ai statului de drept. Îi avertizez cu acest prilej să nu-mi pună răbdarea la încercare. Au și nervii mei o limită.
Laureații fac schimb de diplome cu rânjete și grimase de mulțumire. Doctorul Florin aruncă pe jos o coajă de banană, Klaus patinează pe ea și cade spectaculos cu nasul în decolteul Vioricăi, aflată în primul rând de mese. Femeia îi arde o tigaie în cap, de control.
– Obsedatule!
Lumea râde în sală, se distrează. Ca să liniștesc puțin atmosfera, invit în scenă cvartetul de coarde de la salonul fără clanță. Fetele cântă manele în loc de Chopin, dar ce contează? Sună la fel de bine. În sfârșit, pentru ultimele premii apar lângă mine Dan, Dacian, Cosette și președintele Liviu. Îi văd că au emoții, chiar dacă au apucat să tragă pe nas, în salonul de protocol, câteva linii de Xanax.
Cosette își face curaj, înaintează la microfon. Se întoarce cu spatele la public, pe urmă își aruncă bluza de pijama pentru un selfie topless pe care îl postează imediat pe Psitagram.
– Așadar, începe femeia, premiul Caligula 2018 și diploma „Valiza de sub brazdă” se acordă președintelui Liviu, cu multe felicitări. Aplauze, vă rog!
Premiantul zâmbește pe sub mustață. O trage de mână pe Cosette ca să-i arate ieșirea din scenă, pe urmă se pregătește pentru speech.
– Dragi pacienți, stimați colegi, am onoarea să acord Marele Premiu Caligula 2018 și diploma „Multinaționalele și ONG-urile mă-sii” lui Dan și lui Dacian, acestor doi corifei ai mișcării #rezist și promotori ai interesului străin în cadrul spitalului nostru. Să le fie rușine la obraz!
Discursul președintelui agită spiritele. Publicul se dezlănțuie dintr-odată, cantina devine câmp de luptă și nu-mi rămâne decât să mă ascund undeva sub scenă.
În ciuda incidentului, mă gândesc că a fost o seară plăcută, agreabilă. La mulți ani, 2019!
(va urma)