Președintele Donald J. Trump pare a avea zilele numărate la Casa Albă. Și nu o spun sub impresia uraganului pe care l-a declanșat întâlnirea cu președintele Vladimir Vladimirovici Putin în Statele Unite, unde acuzațiile publice care i se aduc merg de la „lacheu al lui Putin”, „Comandant Suprem, în mâna inamicului”, până la trădare națională. Turneul din Europa a fost doar cea mai recentă demonstrație că Trump nu are nici capacitatea de a înțelege lumea complexă al cărei hegemon nu mai este, nici capacitatea de a ține pasul cu dinamica unei realități care nu se lasă închisă într-un bilanț contabil.
Statul profund, deep state (aliat cu dreapta neoconservatoare), cu care asigura publicul că luptă, deși primele numiri în funcțiile-cheie ale Administrației au arătat exact contrariul, îl va aduce la ordine, chiar dacă asta ar putea să-l împingă departe de sfera deciziei.
Unde ne plasează pe noi, românii, viitorul apropiat? Greu de ales între posibilele scenarii. Cel mai pesimist dintre acestea ar fi retragerea Statelor Unite din regiune și abandonarea României în brațele Rusiei (și Germaniei). Cel mai optimist ar fi, după retragerea Americii din instituțiile internaționale, o reîmpărțire a sferelor de influență, care să ne mențină sub umbrela de securitate a Statelor Unite. E prea devreme chiar și pentru speculații pe această temă, într-o lume a confruntărilor economice și a mutărilor de populații.
Cert este, deocamdată, că președintele Americii și-a subminat la Helsinki propria strategie de securitate națională, refuzând să identifice Rusia drept o amenințare (după ce la Summitul NATO de la Bruxelles dovedise, persiflându-i pe cei prezenți, că nu înțelege conceptul de „aliat”).
Geniul deloc stabil, acest Încurcă-Lume, și-a umilit propriile servicii de securitate, în fața președintelui Rusiei. Victoria personală, așa cum și-a construit-o, de a obține de la Putin declarația că nu a intervenit în alegerile din 2016, cerându-le americanilor să-l creadă pe cuvânt, s-a întors repede împotriva sa.
Nu doar Democrații (ceea ce era de așteptat) l-au acuzat pe Președinte de trădare, dar și Republicanii au trebuit să admită că au asistat ieri la un spectacol foarte primejdios.
Inflexibilul John McCain a spus-o fără ocolișuri: „Nici un președinte înaintea lui nu s-a înjosit mai abject în fața unui tiran”. Până și fidelul Newt Gingrich (soția acestuia e ambasador la Vatican) s-a simțit dator să reacționeze: „Președintele Trump trebuie să-și clarifice declarațiile de la Helsinki referitoare la sistemul nostru de intelligence și la Putin. E cea mai gravă greșeală a președinției sale și trebuie corectată imediat”. Iar Donald J. Trump a făcut, imediat, ceea ce știe mai bine: a dat-o la întors, azi-noapte, pe Twitter: „Așa cum am spus astăzi și de multe ori înainte, am MARE încredere în oamenii MEI din serviciile de informații”.
Zilele acestea se așteaptă anchetarea consilierilor care au pregătit întrevederea, deși e notoriu că Trump nu ascultă pe nimeni.
Cât privește implicațiile globale ale întâlnirii președinților Statelor Unite și Rusiei, acestea vor zgâlțâi năpraznic ceea ce până acum s-ar fi putut numi tentativa spre o nouă ordine mondială.